Sunt oameni aleși care primesc să fie „conduși de un singur ideal … să-și crească puterile spirituale, să-și îmbogățească cunoștințele, să-și întărească puterea morală și, după putință, să fie folositori și altora prin ceea ce pot face, prin ceea ce pot crea”, spunea Părintele și scriitorul Ion Agârbiceanu.

Aceștia sunt mai puțini, îi găsim în trecut, îi găsim și azi, trebuie doar recunoscuți. Cărturarii Blajului îi reprezintă, și unul dintre acești oameni este Aron Pumnul, personalitate pe care o evocăm astăzi, la 200 de ani de la naștere.  Despre viața și personalitatea lui Aron Pumnul, teolog, profesor, lingvist, filolog, istoric literar și jurnalist, au scris oameni mari ai culturii noastre, Nicolae Iorga și George Călinescu, iar în zilele noastre, profesorul universitar Ilie Rad, care i-a consacrat o monografie.

Iosif Vulcan, în „Familia”, i-a conturat portretul, punând formarea acestui cărturar distins în directă legătură cu Blajul. Părinții, țărani săraci: „n-aveau să dee fiului lor nici nume strălucit, nici avere, ci i-au dat sentimentul sacru al naționalității, i-au dat o creștere simplă, dar scutită de toate defectele lumesci și s-au îngrijit să-l trimită la școală”.

Școlile Blajului l-au format pe Aron Pumnul. Nicolae Iorga ținea să ne aducă aminte că: „Blajul nu este numai Catedrala fastuoasă a Canonicilor…, ci sânt copiii de la țară, cari vin acolo la școli aspri (…) cu merinde adusă de acasă (…) și binecuvântarea părinților … Sfânt azil de învățătură acest liceu!”.

Mitropolia le venea în ajutor dăruindu-le vestiții „țipăi” – pâinea gratuită.

În aceste Școli ale Blajului – Flori ale darurilor – s-au format preoți și profesori erudiți, de talie europeană, a căror credință era de nezdrunciunat și a căror viață era o continuă dăruire. Ei au creat „Școala Ardeleană”, și Crezul acesteia, care înmănunchează credința în Dumnezeu, fidelitatea față de Biserica Romei, iubirea de neam, efortul creator, integritatea morală și jertfa, s-a preluat și s-a transmis neîncetat în Biserica Greco-Catolică. Aron Pumnul a preluat Crezul „Școlii Ardelene”, l-a trăit și l-a încredințat urmașilor.

Foarte mulți dintre aceste personaltăți proveneau din familii de țărani: Timotei Cipariu, Ioan Micu Moldovan, Ioan Bianu, Ion Agârbiceanu și mulți alții. Și Aron Pumnul, ai cărui părinți au fost țărani iobagi.

Numele acestui cărtutar ne este apropiat. Aron Pumnul i-a hotărât destinul lui Mihai Eminescu și numele lui este înscris în poezia de debut a poetului: „La mormântul lui Aron Pumnul”. Unii critici literari chiar susțin că fără Aron Pumnul geniul lui Eminescu ar fi rămas necunoscut … .

Aron Pumnul s-a născut în comuna Cuciulata din apropierea Făgăraşului, la 27 noiembrie 1818. Preotul greco-catolic din sat i-a observat inteligenţa deosebită şi a determinat familia să-l deie la şcoală.

Clasele primare le va face la „Liceul Romano-Catolic” din Odorheiul Secuiesc (1832-1836), în continuare urmează „Gimnaziul” din Blaj (1836-1841), unde îl are profesor pe Simion Bărnuțiu; continuă și încheie studiile la „Liceul Piarist” din Cluj (1841-1842), unde aprofundează filozofia (1843), institut cu deschidere spre cele mai largi orizonturi, numit de istoricul Simion Retegan „Oxford al Transilvaniei”. Aici a fost coleg cu Avram Iancu, Iacob Mureșianu, Alexandru Papiu Ilarian, frații Buteanu și alți viitori oameni de seamă și fruntași ai Revoluției de la 1848.

Gimnaziul din Blaj, „Mica Romă”, Blajul greco-catolic a constituit însă „etapa hotărâtoare în formația lui spirituală”.

După absolvire, este numit profesor de filozofie la „Gimnaziul” din Blaj, al cărui elev a fost. Observându-se inteligența, pasiunea pentru studiu și distincția morală, Mitropolia din Blaj îi acordă bursa pentru a continua studiile – Teologia superioară – la Colegiul „Sfânta Barbara” din Viena (1843-1846).

În perioada anilor petrecuți la Viena, a organizat „Societatea de lectură a teologilor români”, premergătoare societății „România Jună”, unde vor activa Mihai Eminescu și Ion Slavici. Programul creat de Aron Pumnul era luminist, se avea în vedere traducerea unor manuale „prin care românii să fie orientaţi în studiul istoriei patriei, al economiei, fizicii, dreptului natural şi naţional”.

În paralel cu studiul Teologiei, Aron Pumnul a audiat cursuri universitare de filozofie, istorie, drept şi lingvistică romanică și, în același timp, şi-a îmbogăţit cultura prin lectură bogată şi variată: de la Aristotel și Seneca, la Baruch (Benedictus) Spinoza, Francois-Marie Arouet Voltaire, Jean –Jacques Rousseau, Immanuel  Kant și la scriitorii contemporani.

Din timpul studiilor vieneze, manifestă preocupări filologice; alcătuieşte un sistem ortografic latinizant, impune izgonirea alfabetului chirilic, străin nouă, şi susţine scrierea cu alfabet latin. De atunci și în tot cursul vieții, Aron Pumnul a prețuit limba română, a considerat-o „sufletul națiunii, temelia și condiția unei culturi naționale”.

Tot această perioadă a studenției marchează debutul, în 1845, când publică în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” primul studiu de lingvistică, „Literele corespunzătoare firei româneşti”.

În 1846 revine în Transilvania şi este numit profesor de filozofie la Blaj. Un an mai târziu începe colaborarea cu Timotei Cipariu, publcând în „Organul luminărei”, subintitulat „Gazetă bisericească, politică şi literară”, a lui Timotei Cipariu, studii și articole de filozofie și morală creștină. „Organul luminărei” (1847), devenit în 1848, „Organul Națiunale”, este primul ziar tipărit integral cu litere latine, pe tot cuprinsul românesc.

La Revoluţia de la 1848 este alături de Simion Bărnuţiu, George Bariţiu şi Timotei Cipariu. A tipărit „Proclamaţia către români”, care a fost răspândită prin sate şi a chemat mulţimile la Blaj de Duminica Tomii, prin îndemnul: „Români, uniţi-vă în cugete şi adunaţi-vă la Blaj (…) Istoria aşa ne va aprecia, şi strănepoţii noştri aşa ne vor binecuvânta sau blestema – după cum vor fi faptele noastre” (Arcadie Hinescu, „Profesorul Aron Pumnul(1818-1866)”, în „Cultura creştină”, Blaj, 1994, p.78).

La această primă Adunare au venit la Blaj peste 6000 de români „cu dorul de a vedea răsărind odată şi pentru ei soarele dreptăţii şi libertăţii’’. Marea Adunare a românilor a avut loc la Blaj, la 3/15 mai 1848 (cu participarea a 30.000-40.000 de români). Din cauza participării sale la Revoluţie, figura în listele celor urmăriţi, fiind în atenţia autorităţilor. În aceste condiţii este silit să treacă în Țara Românească, apoi, în Bucovina. Prin concurs, ocupă postul de profesor de limba şi literatura română la „Gimnaziul Cezaro-Crăiesc” (Ober –Gymnazium) din Cernăuţi – o schimbare pe drumul destinului. Nu se va întoarce niciodată în Ardeal, deşi i-a purtat tot timpul dorul.

La Cernăuţi se va remarca printr-o bogată activitate culturală şi didactică, recunoscută a fi de o valoare excepţională. Aceasta explică acordarea titlului de membru de onoare al „Societăţii pentru Literatura şi Cultura Românilor din Bucovina”.

Influenţa asupra elevilor săi este deosebită: „amintirile lor pioase schiţând figura unui dascăl dedicat în întregime misiunii sale” (Academia R.S.R , „Istoria literaturii române” II, Editura R.S.R., Bucureşti, 1968, p.630). Ion G. Sbierea îşi amintea că Aron Pumnul era mult bolnav, dar când venea la şcoală „era o adevărată sărbătoare pentru noi, căci mult îl iubeam cu toţii pe acest bărbat bun care ne instruia cu atâta tragere de inimă, cu atâta iubire părintească şi cu atâta linişte şi răbdare”. Avându-i în gând pe elevii săi, în 1865, publică „Lepturariul românesc” (4 tomuri, apărut în 6 volume la Viena, 2020 de pagini), prima antologie a literaturii române, care cuprinde succint 106 scriitori și creațiile lor literare, scriitori din toate provinciile locuite de români. Prin această lucrare de sinteză, Aron Pumnul a devenit unul dintre întemeietorii istoriei literaturii române. Antologia conține și primele pagini de literatură comparată, operele fiind analizate nu izolat, ci într-un context mai larg. „Lepturariul” a fost „cartea de căpătâi” a elevului Eminescu și temelia unor viitoare istorii literare.

Tot în aceeași perioadă a publicat „Gramatik der rumanischen Sprache fur Mittelschulen”, Viena, 1864, o gramatică a limbii române în limba germană.

Preocuparea deosebită pentru cultivarea limbii române o pune în lumină și lucrarea „Convorbiri între un tată și fiul lui asupra limbei și literelor românești” (1850).

Din tot ce a scris Aron Pumnul, o parte s-a publicat postum, dar multe lucrări au rămas nepublicate.

Aron Pumnul a fost profesorul venerat de Mihai Eminescu. Viitorul poet locuia în casa acestuia „ca elev privatist şi bibliotecar”. Eminescu locuia „în chiar odaia cu cărţile”, ne spune George Călinescu în „Viaţa lui Eminescu”. Aici trăia, dormea şi visa printre cărţi. Citise, „cum ziceau speriaţi, mai târziu, tinerii din Blaj – întreaga bibliotecă gimnazială”. Biblioteca lui Aron Pumnul cuprindea cărţi valoroase şi „ascunsă privirilor celorlalţi (…) scăpase de o sigură confiscaţie”. Eminescu era captivat de orele de gramatică şi literatură ale profesorului său, cât şi de „feritele” lecţii de istorie.

După o boală îndelungată, în ziua de 12/24 ianuarie 1866, Aron Pumnul închise ochii. Unul dintre colegii lui Eminescu, Ștefanelli, alergă să-i ducă vestea. Povestindu-i clipele din urmă ale profesorului, Eminescu plângea. Ultima imagine de la Cernăuţi a poetului este din seara zilei când a murit profesorul; descrierea aparţine tot lui Ștefanelli care „îl găsi pe Eminescu aplecat asupra unei foi scrise, la care ştergea şi îndrepta – era poezia de debut, „La mormântul lui Aron Pumnul”, pe care a scris-o plângând şi a publicat-o în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti la mormântul prea iubitului profesor Arune Pumnul”. Poezia începe cu versurile: „Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, / Cu cipru verde-ncinge, antica fruntea ta; /.C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină / Se stinse-o dalbă stea”.

Legătura sufletească dintre profesor şi elev a fost foarte puternică. Aron Pumnul l-a îndrumat spre poezie, i-a fost mentor şi prieten; prin el a cunoscut Blajul și Ardealul. De altfel, documentele de familie atestă originea ardelenească pe linie paternă. În ziua următoare înmormântării lui Aron Pumnul, Eminescu dispare din Cernăuţi. Se pare că ar fi trecut pe acasă şi, întrebat de părinţi de ce a plecat de la şcoală, a răspuns: „Mai mult n-am ce face în Cernăuţi. Pumnul nu mai este. Au murit”.

Cu inima plină de Blajul drag profesorului, drag şi lui, străbate pe jos aproape jumătate din ţară ca să ajungă la Blaj, oraşul şcolilor româneşti din Ardeal. De pe dealul Hulei, cu pălăria în mână, îl salută cu entuziasm: „Te salut din inimă, Romă mică! Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea! ( Dumitru Popovici, „Poezia lui Mihai Eminescu”, Editura Tineretului, 1969, p.50).

S-a scris mult despre Aron Pumnul, poate se va mai scrie … El a fost un fiu al Blajului, cu o cultură de largi dimensiuni, intransigent, care şi-a iubit neamul şi Biserica, Biserica sa Greco-Catolică.

Prin propria viaţa, prin catedră şi prin scrisul său, Aron Pumnul a transmis generaţiilor ce i-au urmat nepieritoarele valori ale culturii umaniste şi moral-creştine, ştiind cât de primejdioasă este îndepărtarea de ele. Lecţia vieţii sale, în zilele noastre, poate incomoda, şi chiar incomodează lumea celor lipsiţi de „istorie şi suflet”. Dar cei care îl cunosc sau îl vor cunoaşte, vor găsi întotdeauna la Aron Pumnul curajul şi exemplul necesar pentru împlinirea Adevărului, Binelui şi Frumosului.

Prin tot ce a fost, profesorul de la Blaj şi Cernăuţi „aruncă o punte de granit către ziua noastră de azi”. Cei care vor avea cutezanţa să facă paşii, vor regăsi, în ceaţa relativismului în care trăim, sensul adevărului. Aceasta este lecţia majoră pe care ne-a lăsat-o Aron Pumnul.

O rugăciune şi un gând de recunoştinţă să se aştearnă peste mormântul său aflat departe, în cimitirul din Cernăuţi … Efigia de pe piatra funerară cheamă privirile …, iar cuvintele săpate în marmură sunt îndemn la neuitare: „Marele bărbat al naţiunii, Aron Pumnul, profesor de limba şi literatura română la Gimnaziul Superior din Cernăuţi – 1818-1866”.

 

Text scris de profesor Otilia Bălaș

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.