Ca în fiecare an, ziua de 1 noiembrie este una dedicată memoriei tuturor celor care au trecut în neființă. În vestul țării mai este numită și ziua de „Luminație“. Mii de credincioși merg astăzi la cimitire pentru a aprinde o lumânare și a pune o floare în aminitrea celor dispăruți.

Ziua Morților a fost marcată inițial numai în spațiul catolic sub denumirea de Ziua Tuturor Sfinților , însă în ultimiii 30 de ani a fost preluată și de către ortodocși și s-a generalizat. Etnologii susțin că această zi a fost marcată de către ortodocși mai ales în zona urbană, în condițțile în care cimitirele catolice și ortodoxe sunt adesea în același loc. Prin urmare, mulți ortodocși simțeau ca ar fi nelalocul lui ca mormantul lor să rămână nearanjat într-o astfel de zi.  Încet, încet s-a generalizat această sărbătoare, iar astăzi a devenit prilej pentru aducere aminte pentru marea majoritate a românilor.

Sărbătoarea nu este însă una specifică românilor, existând dovezi că 1 și 2 noiembrie erau încă de acum 3000 de ani zile dedicate celor dispăruți. Se crede că în aceste doua zile, toti cei morți se întorc pe pământ pentru a-i întalni pe cei dragi. Pe 1 noiembrie, se amintesc sufletele tuturor preoților decedați. Acesta este modul în care este păstrată “Ziua tuturor Sfinților”. Dupa aceasta, s-a decis ca ar trebui amintite sufletele tuturor persoanelor decedate, de aceea ziua de 2 noiembrie este sărbatorită ca “Ziua tuturor Sufletelor”.

Familiile curăță mormintele celor dragi și le decorează cu flori, cadouri și lumânări.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.