Cel mai mare parc fotovoltaic amplasat la Sebiș, în județul Arad, a început să livreze energie în rețeaua națională de electricitate. Urmând ca la final să ocupe o suprafață de nu mai puțin de 200 de hectare și beneficiind de o investiție de peste 100 de milioane de euro, parcul fotovoltaic arădean este cel mai mare din România.

Trei proiecte separate de amplasare a unor panouri fotovoltaice fac din Sebiș centrul românesc al energiei produse de Soare. Peste 300.000 de panouri vor fi amplasate până la finalul investiției pe cele 200 de hectare de teren. Două dintre proiecte se întind fiecare pe câte 22 de hectare, iar cel de-al treila pe alte 150 de hectare. Investitorii sunt spanioli, iar primele două proiecte sunt aproape de final, producând deja 15 MW de energie electrică. Al treilea proiect este și ele pe cale de finalizare, cele 245.000 panouri instalate urmând să livreze în sistemul energetic național 50 MW. Pentru a avea o idee referitoare la cantitatea de energie produsă, se poate menționa faptul că orașul Sebiș consumă aproximativ 5 MW de energie.

Investitorii spanioli susțin că proiectul va fi finalizat în 2014, investiția fiind întârziată de recentele modificările legislative din domeniul energiei regenerabile. Deocamdată energia livrată în sistemul național nu este continuă, deoarece încă se mai fac ajustări și reglaje tehnice, însă investitorii sunt convinși că începutul anului 2014 va aduce cu el și livrarea continuă în sistemul național a energieie electrice produse la Sebiș.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.