Un autobuz care transporta 20 de muncitori spre una dintre fabricile de lângă Timișoara s-a răsturnat în această dimineață într-un râu de pe raza comunei Pustiniș. Din primele informații, se pare că cinci persoane au răni foarte grave, iar la fața locului au ajuns 10 ambulanțe SMURD.

Polițiștii spune că, din primele cercetări, șoferul autobuzului a apăsat prea tare pedala de accelerație, iar într-o curbă autobuzul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un râu.Deși accidentul a fost foarte grava, până la această oră nu s-a înregistrat nici o victimă, nouă persoane având nevoie de îngrijiri medicale, iar cinci dintre acestea fiind foarte grav rănite au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital. Oamenii au povestit că autocarul avea viteză când a intrat în localitate, iar șoferul a pierdut controlul asupra volanului.

Autorităţile au constituit un cod roşu, iar zece ambulanţe de la SMURD şi două unități de descarcerare se află încă la locul accidentului. Circulaţia în zonă a fost blocată.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.