Este bine cunoscut faptul că după viticultură, pomicultura poate fi considerată una dintre cele mai profitabile ramuri ale agriculturii.  Este un adevăr care însă nu poate fi aplicat în orice condiții. Pentru a atinge dezideratul câștigului financiar sunt, evident, necesare  anumite condiții ce trebuie obligatoriu îndeplinite. În primul rând trebuie acordată mare atenţie speciilor şi soiurilor plantate, calităţii materialului săditor, îngrijirii pomilor şi multe, multe altele. Dar, ca în orice altceva, odată îndeplinite cerințele minimale, se începe de la un prim pas: plantarea. Şi,  pentru că ne aflăm în plin sezon de plantări, am solicitat câteva clarificări de la unul dintre cei care știu foarte bine cum anume trebuie făcută această operațiune. Este vorba despre dr.ing. Ioan Gheorghe Deaconu, directorul Staţiunii  pentru Cercetări Pomicole Geoagiu.

Chiar de la început am înțeles că plantarea  pomilor constituie una dintre verigile de bază pentru reuşita şi presupune realizarea unor etape obligatorii. Aceste etape constau în curăţirea terenului de vegetaţia spontană, arătura în cazul înfiinţării de plantaţii intensive, precedată de aplicarea îngrăşămintelor organice şi chimice de bază, apoi nivelarea terenului prin discuire, pichetarea  şi efectuarea gropilor. Evident, distanţele de plantare diferă în funcţie de specie şi de cât de intensivă urmează să fie plantaţia.

Plantarea pomilor se face toamna în octombrie-noiembrie sau primăvara devreme în marte-aprilie. Plantarea de toamnă prezintă avantajul fixării mai bune a sistemului radicular în sol,  acumularea precipitaţiilor din iarnă în sol, pornirea în vegetaţie mai devreme şi asigurarea unei prinderi foarte bune comparativ cu plantarea de primăvară.  La plantare se recomandă folosirea de material săditor autorizat, procurat de  la pepinierele staţiunilor de cercetare. Este de asemenea important să se asigure polenizatori în funcţie de specia folosită”  a precizat pentru stiridinvest.ro  Ioan Deaconu.

Trebuie acordată mare atenţie dimensiunii gropilor. Acestea sunt de 40x40x40 cm în cazul pregătirii terenului prin arătură, sau de 60x60x60 cm atunci când se plantează pomii în teren nearat. O altă etapă importană este și udarea din abundență cu minimum 10-15 litri de apă la ficare groapă. Imediat după plantare toamna sau primăvara înainte de pornirea în vegetaţie pomul se scurtează la înălţimea dorită în funcţie de specie şi de modul de conducere adoptat. Pentru reuşita unei plantaţii se impune instalarea unui sistem de irigare prin aspersie, picurare sau microjet. Este importantă protejarea pomilor prin împrejmuire cu gard din stâlpi de beton şi plasă de sârmă, sau prin protejarea individuală a pomilor cu bandă de plastic sau ale forme de protecţie.

Iată și câteva sfaturi pertinente pentru cei care vor să se apuce de plantat pomi fructiferi:

  1.  Înaintea plantării-propriu zise se sapă gropi de 40-60 de centimetri lăţime, 40-60 de centimetri lungime şi 40-60 de centimetri adâncime, așa cum am explicat mai sus. E bine să săpaţi aceste gropi cu câteva zile sau săptămâni înainte;
  2. Se fasonează rădăcina pomului. Fasonarea rădăcinii implică îndepărtarea rădăcinilor vătămate şi scurtarea vârfurilor la cele lungi;
  3. Pomul se introduce apoi într-o mocirlă. Aceasta se compune din balegă proaspătă de bovine, pământ şi apă. Aveţi grijă care fiecare ramificaie să fie acoperită cu această compoziţie;
  4. Pomul trebuie plantat  la adâncimea la care a crescut în pepinieră. Dacă nu aţi întrebat vânzătorul, puteţi să vă orientaţi după punctul de altoire. Acesta trebuie să se afle la 2-3 cm deasupra nivelului solului. Pe măsură ce se aşează pământ peste rădăcini, se efectuează tasarea prin călcare;
  5. La plantare, folosiţi, pe lângă pământ, şi gunoi fermentat de grajd. Atenţie, nu folosiţi gunoi proaspăt, deoarece compromiteţi şansele ca pomul să se prindă. Folosiţi 10-15 l de apă pentru a uda;
  6. E bine ca, atunci când săpaţi groapa, să aşezaţi pământul scos în două grămezi: una cu pământul de deasupra (primii 20 de cm) şi cealaltă cu restul. Când plantaţi pomul, puneţi pământul scos de deasupra la fund şi cel scos de la fund deasupra.
  7. Plantarea se face astfel: Se face un muşuroi sub rădăcinile pomului, pe fundul gropii. Apoi, se trage pământul cât să acopere rădăcinile, se calcă, se pun 4-5 kg bălegar bine putrezit, se trage un nou strat de pământ şi se calcă, iar peste nivelul gropii se face un muşuroi care în primavara se nivelează;
  8. Trebuie să ştiţi că adăugarea de îngrăşăminte chimice este total contraindicată. Aacestea micşorează mult şansele ca planta să se prindă;
  9. Dacă decideţi să puneţi mai mulţi pomi, distanţa dintre ei trebuie să fie de minimum 4-5 metri. Excepţie fac vişinii, care se pot planta la 3 metri unul de celălalt. Perii, prunii, caişii, piersicii pot fi plantaţi la 4 metri unul de altul, iar merii  şi cireşii, la 5 metri;
  10. Pentru ca pomul să crească drept, puteţi înfige în groapă – de preferinţă înainte de plantare, pentru a nu afecta rădăcinile pomului – un par înalt. Legaţi pomul de acest par.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.