Fostul consilier județean, Viorel Matei, este noul președinte al biroului permanent al Camerei Agricole Timiș (CAT). El a câștigat ieri alegerile organizate în rândul acestui for al fermierilor timișeni, învingând-o pe Laura Corpaş.

Camera Agricolă Timiș este prima din țară unde au fost organizate alegeri pentru colegiul de conducere, fermierii desemnându-și reprezentanți în urma unui scrutin ce a avut loc în toate localitățile timișene. Colegiul de conducere al CAT s-a reunit ieri pentru a-și alege membrii biroului permanent și președintele. Preşedinţia biroului a fost câştigată cu 14 voturi de Viorel Matei, Nicolae Oprea a fost ales secretar, vicepreşedinţi Laura Corpaş, Tiberiu Lelescu, Viorel Hapenciuc şi Ioan Bratu, iar pe poziţii de membri au fost aleşi Paul Pârşan, Stelică Mălăeşteanu şi Gheorghe Dioane.Biroul permanent al CAT este ales pe durata unui singur an.

A fost o muncă de aproape un an de zile, meritele fiind ale agricultorilor din judeţ şi l-aş menţiona în primul rând pe Nicolae Oprea, omul care s-a zbătut cel mai mult pentru ca această structură să prindă viaţă. E o organizaţie pe care guvernul o desconsideră, căreia i-a luat toate atribuţiile, considerând-o un simplu ONG. Deşi nu am primit absolut niciun sprijin de la instituţia care ar fi trebuit să ne ajute, Ministerul Agriculturii, suntem încrezători că vom promova bine interesele oamenilor din sectoarele vegetal şi zootehnic în judeţul Timiş. Astăzi a fost o întâlnire în care am discutat extrem de corect şi mă bucur că în urma votului avem, alături de agricultori cu multă experienţă, doi vicepreşedinţi din rândul fermierilor tineri: Laura Corpaş şi Ioan Bratu. Cu toate că am fost desconsideraţi până acum de guvernanţi, noi dorim să fim un partener de dialog cu aceştia, indiferent de culoarea lor politică”, a declarat Viorel Matei.

CAT dorește ca în cel mai scurt timp să se facă demersurile pentru extinderea teritorială a structurilor camerale. Se doreşte ca în toate localităţile judeţului să funcţioneze o cameră agricolă, precum şi camere comunale, acolo unde există mai multe sate cu numeroşi agricultori.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.