În contextul în care societatea, în general şi tinerii în special, se îndepartează din ce în ce mai mult de la aspectele spirituale ale vieţii, concentrându-se mai mult pe aspectele ei telurice, Asociaţia Tinerilor pentru România vine în întâmpinarea lor şi derulează proiectul naţional “Dialoguri la ţintă”. Vineri, 22 noiembrie a.c., începând cu ora 11.15, ATPR organizează proiectul la Liceul Tehnologic din Chişineu Criş (Judeţul Arad), iar invitatul de onoare este Preotul Paroh Florin Borca. Moderată de Raul Incicau, dezbaterea va fi întreţinută de profesorul Lupu Daniel, care le va vorbi tinerilor despre importanţa predării religiei în şcoli.

Unul dintre motivele principale ale demersului este impulsionarea tinerilor de a îşi exprima îngrijorările, trăirile, nelamuririle şi bucuriile în raport cu divinitatea, în public, în cotextul în care întreaga comunicare a tinerilor se desfăşoară virtual, în reţele de socializare precum Facebook şi Twiter, pe teme care nu tangenţează cu spiritualitatea.

După succesul pe care l-am avut la Constanţa, Galaţi şi Iaşi cu acest proiect, am decis să-l extindem în toată ţara, iar Aradul, un oraş foarte drag mie, nu putea să lipsească din lista judeţelor de implementare. Recunosc că fiecare întâlnire cu elevii mă emoţionează. Cine spune că tânărul din România este dezinteresat şi flegmatic, greşeşte profund. Eu văd altceva. Îi văd foarte vii, foarte dedicaţi. Dacă îi asculţi, nu ai cum să nu rămâi impresionat de profunzimea gândirii lor. Acesta este şi scopul asociaţiei, de a-i asculta, de a interacţiona cu ei şi de a-i implica. În numele Asociaţiei, doresc să mulţumesc în mod deosebit pentru sprijinul acordat conducerii liceului şi a deosebiţilor oaspeţi care au conferenţiat întâlnirea”, a declarat Cristian Tănase, Preşedintele Asociaţiei Tinerilor pentru România.

Asociaţia Tinerilor din România este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată anul acesta, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social,economic şi educational, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.