Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, vineri, că începând de luni vor exista condiţii pentru ninsori şi că este posibil să fie emis un cod galben, care ar urma să vizeze mai întâi nordul, centrul şi vestul ţării, iar apoi Oltenia şi restul zonei de sud, informează Mediafax

Sandu a explicat, la şedinţa Comitetului de Urgenţă care s-a desfăşurat la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că ploile aşteptate începând de luni în nordul, centrul şi vestul ţării se vor transforma în ninsori, odată cu răcirea vremii. Pentru luni seară, ninsorile sunt aşteptate şi în Oltenia, iar marţi şi miercuri, în restul zonei de sud a ţării. Directorul ANM a spus, în acest context, că nu este exclus ca luni, în prima parte a zilei, să fie emis un cod galben de ninsori.

Referitor la răcirea vremii, meteorologii se aşteaptă ca în Bucureşti, de pildă, temperatura minimă să coboare joi până la -5 grade, în timp de în depresiuni va fi şi mai rece, respectiv -10 grade. Informaţii mai precise despre evoluţia vremii în săptămâna viitoare vor fi incluse de ANM într-o informare ce va fi emisă duminică, a mai spus Ion Sandu.

Tot la şedinţa de vineri, la care au mai participat, printre alţii, secretarii de stat Cătălin Chiper din MAI şi Raed Arafat din Ministerul Sănătăţii, s-a discutat, printre altele, despre asigurarea stocurilor de combustibil şi material antiderapant, precum şi despre comunicarea rapidă şi eficientă în vederea intervenţiilor, inclusiv de natură medicală, în zone greu accesibile.

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.