Părintele Africii de Sud, Nelson Mandela, a încetat din viaţă joi seara la vârsta de 95 de ani, după o lungă și grea suferință, informează Reuters. Anunţul a fost făcut de preşedintele sud-african Jacob Zuma.

Mandela a încetat din viaţă joi, în casa sa din Johannesburg, după o lungă suferinţă. El primea tratament de mai bine de cinci luni pentru o infecţie la plămâni. Președintele Africii de Sud, Jacob Zuma – cel care a făcut anunțul oficial al decesului – a declarat că Nelson Mandela va avea funeralii de stat la care sunt așteptați să participe un mare număr de președiinți și prim-miniștri din toată lumea.

Erou al luptei împotriva apartheidului, deținutul devenit apoi primul președinte de culoare al Afriricii de Sud, laureat al Premiului Nobel pentru pace și neobosit luptător pentru drepturile sud-africanilor, Mandela s-a transformat într-un simbol modial al luptei pentru libertate, dreptate și pace.

Lupta sa pentru drepturile populației de culoare i-a adus din partea regimului segregaționist de apartheied nu mai puțin de 27 de ani de închisoare. A fost eliberat în 1990 și a negociat cu puterea din perioada respectivă o tranziţie către democraţie. În anul 1944 a fost ales preşedinte, și nu a căutat vreodată să umilească sau defavorizeze comunitatea albă, îndemnând, din contră, în permanenţă, la reconciliere. În 1999 a renunţat la funcţia de preşedinte și  a devenit cel mai cunoscut ambasador al ţării sale. A susţinut campania de luptă împotriva HIV-SIDA şi a luptat pentru dreptul sud-africanilor de a găzdui Campionatul mondial de fotbal din 2010. În anul 2004, deja având numeroase probleme de sănătate, Nelson Mandela s-a retras din viaţa publică pentru a petrece mai mult timp alături de familie şi prieteni, dar şi pentru a “medita în linişte”.

Dumnezeu să îl odihnească!

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.