Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat, vineri, la Lancrăm, că Lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi inaugurat în octombrie-noiembrie 2014, informează Agerpres. 

Ministrul a spus că şi-ar fi dorit să fie mai repede inaugurată lucrarea, dar sunt probleme foarte mari cu terenul din jurul segmentului de autostradă. El a menţionat că firma italiană Impregilo a fost nevoită să facă lucrări şi în afara coridorului de autostradă, însă reprezentanţii constructorului sunt optimişti şi au susţinut că lucrările ar putea fi terminate în iunie anul viitor, însă părerea lui este că vor fi finalizate în toamnă.

Din ce am înţeles, problema nu este pe coridorul propriu-zis al autostrăzii, ci pe dealurile de lângă coridorul autostrăzii. Problema este că ele alunecând, vin spre autostradă. “Ei (reprezentanții Impreglio – n.r.) sunt mai optimişti  și vorbesc de iunie la anul, eu vorbesc de octombrie-noiembrie la anul”, a declarat Şova.

Lotul respectiv a fost contractat de firma italiană la valoarea iniţială de 604 milioane lei, însă lucrările au fost întârziate cu mai mult de jumătate de an în urma alunecărilor de teren din zona Apoldu de Sus.  Prezent pe șantier, Șova a mai spus că nici celelalte tronsoane (Loturile 1 și 2 Orăștie-Cunța, respectiv Lotul 4 până la Sibiu) aflate în lucru nu vor fi inaugurate în 16 decembrie 2013, așa cum declaraseră cu puțină vreme în urmă prefectul de Alba, Gheorghe Feneşer şi vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman. Șova nu a dat însă detalii când ar putea fi noul termen de inaugurare pentru tronsoanele respective. Stadiul lucrărilor pe aceste tronsoane depășește 95%.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.