România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește exporturile de ovine, acoperind practic peste 50% din totalul exporturilor UE la acest capitol. Cu livrări de peste 150 de milioane de euro, exporturile românești de ovine pot fi și mai mult impulsionate de recentele acorduri cu China și de redeschiderea pieței din Turcia.

Cifrele referitoare la exporturile românești de ovine și caprine provin de la Eurostat, institutul european de statistică și arată că acest sector agricol românesc este în plină ascensiune. În prezent, afacerile de export cu oi româneşti sunt dependente de comenzile care vin din nordul Africii şi Orien­tul Mijlociu. Ju­mătate din exporturile la nouă luni au fost acoperite de livrările către Libia (62 mil. euro), iar alte 22% de afacerile cu Iordania (25,8 mil. euro).

ovine daciaÎn străinătate merg animalele pentru carne. La export se lucrează numai cu banii jos pentru că altfel este foarte riscant. Preţul mediu este de 2.500 de euro/tonă în viu. La efective mari, marja de profit se ridică şi la 15%“, declară Dumitru Andreşoi (foto), președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia” din județul Hunedoara.

Creșterea și mai accentuată a sectorului poate proveni în 2014 din semnarea unor contracte de livrare cu China.  China ar putea să importe de la noi 4–5 milioane de ovine, a sugerat chiar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, cu ocazia forumului economic China-Europa Centrală şi de Est.

Chinezii sunt interesaţi de importul de ovine din ţara noastră, având în vedere potenţialul existent de 14 milioane de capete, din care 9 milioane matcă”, a declarat Constantin.

Autoritățile din agricultură au precizat că potențialul de export al țării noastre este de aproximativ 5-6 milioane de ovine, piaţa locală a ovinelor fiind unul din­tre puţinele segmente din zootehnie care au înregistrat creşteri de la intrarea României în UE în urmă cu şapte ani.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.