Regiunea Vest ar putea să aibă în curând un port cargo pentru transportul de marfuri pe Dunare, port care sa fie legat de autostrada Timișoara – Belgrad. Acesta este proiectul pe care directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională ADR V Vest, Sorin Maxim, îl vede realizat în viitorul exercițiu financiar UE 2014-2012, proiectul urmând să fie finanțat din fonduri europene.

Orașul Moldova Nouă ar putea să devină în scurt timp un adevărat nod logistic pentru întreg vestul țării, odată cu construirea unui port cargo pentru transportul de mărfuri pe Dunăre, port care urmează să fie conectat cu autostrada Timişoara – Belgrad. Potrivit directorului Agenţiei de Dezvoltare Regională ADR V Vest, Sorin Maxim, proiectul valorează câteva zeci de milioane de euro și va fi realizat din fonduri europene.

Pentru Moldova Nouă avem un concept de dezvoltare pe care încercăm să îl închegăm. Este vorba de a face acolo un port cargo, unde să se poată descărca şi manipula containere de transport materiale şi materie primă. Este un proiect european în care noi suntem parteneri și în care se doreşte realizarea unei nave pilot şi după aceea se doreşte să devină ca un sistem de transport şi evident cu pod la Moldova Nouă prin care să transportăm aceste containere pe Dunăre şi în aval şi în amonte. Bineînţeles că ne dorim să legăm Moldova Nouă cu linia ferată pentru a putea deservi acest prot container în ideea în care sperăm că într-un viitor apropiat se va cristaliza şi această autostradă Timisoara-Belgrad care va trece suficient de aproape de Moldova Nouă, a precizat directorul ADR V Vest, Sorin Maxim, pentru Agerpres.

Consiliul Județean Caraș-Severin a lansat o licitaţie pentru pregătirea Studiului de Fezabilitate apoi, după licitaţie, se va putea ştie cu exactitate care anume este valoarea investiţiei.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.