Noul an 2014 le va aduce românilor scumpiri. După anunțata majorare a prețului carburanților, datat de 1 ianuarie aduce și o majorare cu 1% a prețului gazelor naturale. Decizia de majorare a fost luată de către  Comitetul de Reglementare al Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 1%, de la 1 ianuarie, a decis vinerea trecută Comitetul de Reglementare al ANRE.  Astfel, în decurs de un an, de când a început liberalizarea pieţei locale, gazele s-au scumpit cu 12%. Tot vineri, ANRE  a decis ca gazele pentru fabrici să se scumpească cu 2%.

Scumpirea este practic la jumătate decât era prevăzut în calendarul iniţial de liberalizare, unde se prevedea pentru 1 ianuarie 2014 o majorare de 2% pentru populaţie şi de 4% pentru consumatorii industriali”, a spus şeful ANRE, Nicolae Havrileţ, pentru Agerpres.

Calendarul de liberalizare a fost stabilit de Guvern şi FMI în anul 2012 şi prevede liberalizarea totală a pieţei pentru consumatorii casnici până la 31 decembrie 2018. Pentru industrie, calendarul prevede liberalizarea completă până la 31 decembrie 2014, însă, potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, există posibilitatea prelungirii termenului cu un an, dacă în 2014 se constată că diferenţa dintre preţul gazelor de producţie internă şi cel de import este prea mare. De la 1 martie, ANRE va opera o nouă ajustare de preţuri, potrivit calendarului convenit cu FMI şi UE de aliniere a preţurilor din producţia internă cu cele de import. Prin urmare, gazele se vor scumpi iar, procentul urmând a fi stabilit de ANRE.

Preţul gazelor de producţie internă este acum în jur de 200 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce gazele de importă costă aproximativ 400 de dolari pe mia de metri cubi. Coşul pentru gaze este format într-un procent de 95% din gaze provenite din producţia internă şi 5% din importuri.

Din fericire, ANRE  a decis să păstreze neschimbat preţul energiei electrice pentru populaţie, pentru prima partea a anului 2014, la 0,155 de lei KWh.

România trebuie să-şi liberalizeze, până în 2018, atât piaţa de energie electrică a consumatorilor casnici, cât şi cea de gaze. La energie, liberalizarea se face prin creşterea ponderii componentei de piaţa liberă în coşul de energie până la 100%, iar la gaze prin alinierea treptată a preţului gazului intern cu cel de import. În prezent, gazul de intern este cu circa 40% mai ieftin ca cel provenit din Rusia.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.