După ce ieri sute de cărășeni au condus-o pe ultimul drum pe tenismena Valeria Borza, astăzi aleșii locali din municipiul Caransebeș au decis să îi acorde acesteia, post mortem, titlul de Cetățean de Onoare al orașului.

Râuri de lacrimi au curs ieri din ochii sutelor de cărășeni, prieteni, rude dar și cetățeni simpli care au venit la înmormântarea sportivei Valeria Borza, dispărută prea devreme, fulgerător, dintre noi. Așa după cum se știe tenismena şi-a găsit sfârşitul în Franța, în timp ce se pregătea să vină acasă de sărbători, din cauza unei meningite bacteriene. Caransebeșul nu o va uita, iar astăzi aleșii locali s-au reunit într-o ultimă ședință pe acest an și au decis acordarea titlului de Cetățean de Onoare post mortem sportivei. Mai mult, consilierii au decis ca sala de sport de la Şcoala Gimnazială Nr. 8, cea în care Valeria şi-a început activitatea sportivă, să-i poarte numele.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.