Potrivit unui comunicat al IGPR, aproximativ 1.600 de polițiști de la rutieră și ordine publică acționează suplimentar pe lângă dispozitivul curent, pentru fluidizarea traficului rutier și intervenția operativă în cazul producerii vreunui eveniment pe raza județelor de graniță, în cadrul Blocadei Sud și Blocadei Vest.

În această perioadă se preconizează creșterea valorilor de trafic ca urmare a deplasărilor cetățenilor români care și-au încheiat vacanța în România și se întorc în țările în care domiciliază/lucrează și a turiștilor care au petrecut sărbătorile de iarnă în afara țării. Astfel, Poliția Română a suplimentat numărul efectivelor de poliție rutieră și de ordine publică cu aproape 1.600 de polițiști (840 de polițiști de la rutieră și 725 de la ordine publică), în zona județelor de la granița de sud și vest, respectiv în județele Constanța, Călărași, Giurgiu, Dolj, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor.

Polițiștii români vor acționa în principal pentru fluidizarea circulației pe principalele căi rutiere și preîntâmpinarea producerii de evenimente grave, fiind organizate acțiuni “în oglindă” cu polițiștii bulgari, în zona frontierei de sud și cu polițiștii maghiari, în zona frontierei de vest. De asemenea, se va urmări combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulație, respectiv nerespectarea regimului legal de viteză, a regulilor privind efectuarea depășirilor și a celor privind acordarea priorității de trecere a vehiculelor și pietonilor, precum și pentru identificarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, polițiștii vor acționa pentru combaterea infracționalității de orice tip, a identificării persoanelor urmărite în temeiul legii și prevenirii migrației ilegale.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.