Ministrul delegat al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Lucia Ana Varga, a anunțat necesitatea demarării unor investiții importante în zona orașului Ineu pentru refacerea digului de pe râul Crișul Alb, în amonte de oraș, relatează Agerpres.

Ministrul delegat al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Lucia Ana Varga, a declarat astăzi la Ineu, în județul Arad, că va fi întocmit de urgență studiul de fezabilitate pentru refacerea digului de pe râul Crișul Alb, astfel ca lucrările să poată fi demarate cât mai curând. În acest fel, spune ministrul, se speră că vor fi prevenite viitoare inundații în zona orașului Ineu.

Primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, împreună cu senatorul Ioan Cristina, mi-au semnalat existența unei eroziuni foarte mari în digul din amonte de Ineu, de pe râul Crișul Alb. M-am deplasat la fața locului și am văzut existența unor eroziuni foarte puternice aproape de piciorul digului, concluzia fiind că este absolut necesară promovarea unei investiții în zona respectivă, pentru a preveni ruperea digului și inundarea orașului Ineu în cazul unor ape mari pe acest râu”, a declarat Lucia Ana Varga.

Primarul din Ineu, Călin Abrudan, a declarat că i-a solicitat ministrului Lucia Ana Varga să viziteze acest dig, după ce s-au constatat probleme grave între Ineu și comuna Bocsig. El a spus că, după discuțiile cu ministrul Varga, chiar de săptămâna viitoare la Ineu va sosi o echipă de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri cu sediul la Oradea, pentru a demara întocmirea studiului de fezabilitate pentru îndiguirea necesară, deoarece în caz de inundații digul are șanse mari să se rupă. Odată cu demararea lucrărilor pentru refacerea și îmbunătățire digurilor, se dorește și efectuarea unor lucrări de decolmatare a lbiei Crișului Alb de la Bocsig până la Ineu, fapt ce ar asigura o protecție suplimentară a orașului, în cazul unei creșteri importante a nivelului apelor.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.