Primăria Timișoara dorește să anuleze toate datoriile contribuabililor care au creanțe mai mici de 40 de lei. reprezentanții municipalității susțin că ar avea cheltuieli mai mari dacă ar încerca să recupereze banii respectivi.  
Reprezentanții Primăriei Timișoara vor să ierte de datorii câteva mii de contribuabili care au creanțe mai mici de 40 de lei. Motivația este aceea că pentru recuperarea lor s-ar cheltui mai mult decât valoarea respectivă, așa că nu este economic rentabil.  Valoarea totală a creanțelor este de aproape 260.000 de lei, aproximativ 57.000 de euro.  Un proiect de hotărâre privind anularea creanțelor fiscale mai mici de 40 de lei existente în sold la data de 31 decembrie 2013 se va regăsi pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Timișoara de astăzi. Potrivit Codului de Procedură Fiscală, această procedură de anulare este prefect legală.

Anularea acestor obligaţii restante se justifică prin raportare la acele situaţii în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, cheltuielile legate de comunicarea somaţiei prin poştă fiind suportate de către organul fiscal. Executarea silită a contribuabililor care au restanţe la bugetul local presupune o serie de cheltuieli materiale, de personal, cheltuieli poştale efectuate în vederea comunicării actelor administrative emise în vederea executării silite care depăşesc valoarea de 40 lei”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre.

Cele mai multe creanţe de acest gen sunt în cazul persoanelor fizice – valoarea totală este de 248.034 lei, restanţele fiind de la 1 leu la 40 de lei pentru concesiuni, impozite pe clădiri, terenuri sau mijloace de transport.  În cazul persoanelor juridice, valoarea totală a creanţelor sub 40 de lei existente în sold la 31 decembrie este de 11.169 lei. 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.