Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a publicat un raport în care arată că anul 2013 a adus cu sine o reducere cu 15 procente a numărului celor care au primit alocaţii pentru susţinerea familiei. Dintre solicitanţi, cei din județele Caraș-Severin, Hunedoara şi Timiş au avut cele mai mari ponderi ale familiilor monoparentale.

Peste 266.000 de familii din România au primit alocație pentru susținerea familiei, în primele 9 luni din 2013, se arată într-un raport publicat de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.  Sumele plătite  în primele nouă luni din 2013 au depășit 155,63 milioane lei, mai puţin cu 7,4%  decât în perioada similară din 2012. Şi ca număr de familii solicitante se constată o reducere cu 15%, respectiv 46.976 familii mai puţin decât în anul 2012.

La nivel de ţară, regiunea Nord-Est a înregistrat cel mai mare număr de familii beneficiare: 73.309 (27,6% din numărul total de familii beneficiare la nivel național), deoarece în județele componente locuiau un număr mare de beneficiari, respectiv Botoșani (8.133), Neamț (10.424), Iași (12.685), Suceava (13.255), Vaslui (14.197) și Bacău (14.615). Ultimul județ a înregistrat valoarea maximă de familii beneficiare la nivel național.

Pentru vestul ţării, se remarcă judeţele Timiş şi Arad, unde media copiilor care beneficiază de aceste ajutoare este peste cea naţională. Astfel, numărul mediu de copii dintr-o familie beneficiară a fost de 1,9 copii/familie la nivel naţional, valorile din judeţele Arad și Timiș  fiind de 2,14, respectiv  2,22 copii pe familie.

Cele mai multe familii beneficiare de alocație de susținere au fost formate din ambii părinți și copiii acestora: 80,1%. Dintre acestea, 78,2% aveau venituri nete mai mici de 200 lei lună/membru de familie și 21,8% între 201 lei și valoarea maximă prevăzută de lege (370 lei în perioada ianuarie-iunie și 540 lei în perioada 1 iulie 2013 — 30 septembrie 2013). Aproape o cincime (19,9%) din totalul familiilor beneficiare de alocație de susținere au fost monoparentale. Cele mai multe familii monoparentale beneficiare au fost înregistrate în regiunea Nord-Est (12.167, reprezentând 23,4% din totalul familiilor monoparentale beneficiare la nivel național), acestea fiind de 16 ori mai multe decât cele din regiunea București-Ilfov, regiune în care s-au înregistrat 728 familii beneficiare.

Județele Caraș-Severin (cu 26,6%) şi Timiș (cu 30,9%) și Hunedoara (cu 39,7%), au avut cele mai mari ponderi ale familiilor monoparentale, fiind depăşite doar de  Municipiul București, care a avut o pondere de 64%.  Statistica ministerului arată că familiile cu un copil domiciliate în mediul rural au avut ponderea cea mai mare în totalul familiilor monoparentale beneficiare de alocație de susținere: 42,4%. Familiile monoparentale beneficiare cu tatăl ca unic părinte au reprezentat 14,5% din totalul familiilor monoparentale îndreptățite să primească alocația pentru susținerea familiei.

Alocația pentru susținerea familiei a fost instituită de Legea nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei și se adresează familiilor ce au în îngrijire copii și realizează venituri mai mici decât valoarea unui prag stabilit de lege. Cuantumurile acesteia variază, în funcție de componența familiei și veniturile acesteia

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.