Institutul Național de Statistică (INS) a făcut publice datele unui studiu referitor la timpul pe care românii îl alocă somnului, iar cei mai somnoroși par a fi locuitorii din Regiunea Vest. Conform datelor INS, moldovenii sunt cei care dorm cel mai puțin. 

La nivel național, susține studiul INS, cel mai puţin dorm salariaţii (8:32 ore) şi muncitorii care nu lucrează în agricultură (8:34 ore). Patronii alocă somnului în medie 8:41 ore pe zi, elevii şi studenţii 9:47 ore, iar pensionarii 9:35 ore. Persoanele cu un nivel scăzut de instruire dorm 9:30 ore, faţă de românii cu studii superioare, care dorm în medie 8:47 ore.

Studiul demonstrează clar că locuitorii din regiunea noastră dorm în medie 9:16 ore în timp ce locuitorii din regiunea Nord-Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui) alocă în medie doar 8:56 ore somnului.  În Bucureşti-Ilfov, timpul destinat somnului este 9:05 ore, iar în regiunea Sud-Muntenia (Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi) media este de 9:02 ore pe zi. O constantă este aceea că toţi românii dedică somnului mai mult timp în zilele de odihnă faţă de restul săptămânii. Diferenţele variază între un minim de 15 minute zilnic la pensionari şi 1:36 ore la salariaţi. Astfel, persoanele ocupate dorm în medie 7:57 ore în zilele lucrătoare, faţă de 9:15 ore în zilele de odihnă (cu 1:18 ore mai puţin). Cea mai mare diferenţă se constată la cei cu vârste între 25 şi 44 de ani (1:26 ore de somn mai puţin în zilele lucrătoare).

Şomerii dorm în zilele de odihnă cu 22 minute mai mult comparativ cu zilele lucrătoare, iar persoanele inactive alocă somnului cu 37 de minute mai mult în zilele de odihnă. În oraşe se doarme cu 1:07 ore mai mult în zilele de odihnă, diferenţa reducându-se la 42 de minute în cazul locuitorilor de la sate. Pe regiuni, cea mai mică diferenţă între durata somnului din zilele de odihnă şi cele lucrătoare este de 48 de minute- în regiunea Sud-Vest Oltenia, valoarea maximă fiind în regiunea Vest, de 1:15 ore. În Bucureşti, diferenţa dintre durata somnului în zilele de odihnă şi cele lucrătoare este de 1:04 ore.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.