Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege, avizat de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care 30 de judecătorii şi parchete cu volum mic de activitate urmează să fie desfiinţate, acestea având de soluţionat un număr mai mic de 5.000 de dosare într-un an, în condiţiile în care la majoritatea instanţelor şi parchetelor se înregistrează o continuă creştere a volumului de muncă. Printre acestea se află şi șase instanţe judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara și Timiș.

Executivul a aprobat proiectul de Lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, șase judecătorii din Regiunea Vest urmând a fi desființate. Pe „lista neagră” se află instanţele şi parchetele din Chişinău-Criş şi Gurahonţ (județul Arad), Judecătoria şi Parchetul din Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin), Judecătoriile Hațeg și Orăștie (județul Hunedoara), dar și Judecătoria şi Parchetul din Făget (județul Timiș).

Conform Ministerului Justiţiei, măsura are ca scop „raţionalizarea instanţelor cu volum mic de activitate”. Judecătorii şi procurorii din cadrul instanţelor şi al parchetelor ce vor fi desfiinţate pot opta pentru transferul pe un post în cadrul altor instanţe sau parchete. Astfel, ei pot alege un post în cadrul instanţei sau al parchetului care a preluat cauzele de competenţă teritorială a instanţei sau parchetului desfiinţat, un post vacant la o altă instanţă sau la un alt parchet din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel unde se află instanţa sau parchetul desfiinţat sau un post vacant la o altă instanţă sau la un alt parchet. Cauzele aflate pe rolul instanţelor/parchetelor desfiinţate la data intrării în vigoare a acestei legi, precum şi cele înregistrate după această dată se transmit pe cale administrativă, începând cu data de 1 mai 2014, instanţelor/parchetelor care preiau competenţa teritorială a instanţei şi, respectiv, parchetului desfiinţat. În cauzele înregistrate după data de 1 mai 2014, stabilirea termenelor şi efectuarea actelor de procedură urmează a fi realizate de instanţele/parchetele care preiau competenţa teritorială a instanţei şi, respectiv, parchetului desfiinţat.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.