La mijlocul lunii februarie, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a mobilizat toate forțele și îndelungata experiență de care dispune pentru a organiza o lansare de carte de o ținută excepțională: în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, au fost prezentate publicului devean trei volume nou apărute Curtea Veche Publishing: „Margareta, Portretul Principesei Moștenitoare”,  „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 și 2003” și  „Crăciunul regal”.

Ca de fiecare dată și acum Biblioteca Județeană, în parteneriat cu Complexul Deva Mall, a avut grijă ca acest eveniment cultural să fie organizat impecabil, sub aspect logistic și al calității întâlnirii, publicul prezent să fie anunțat din timp, în așa fel încât lansarea să fie cu adevărat la înălțimea importanței celor trei extraordinare volume aduse în atenția publicului.

Ne-am ocupat cu deosebită atenție de această lansare, conștienți fiind de faptul că este foarte important pentru publicul nostru ca, după ani lungi de ignoranță, să ne cunoaștem marile personalități, să cunoaștem contribuția pe care Monarhia a adus-o la crearea unei Românii moderne, așa cum au visat-o străbunii noștri. Acest lucru este cu deosebire important pentru tineri, pentru cei născuți după 1990, cei care nu au apucat nicio zi din anii totalitarismului., a declarat Ioan Sebastian Bara, directorul Bibliotecii Județene.

În ultimii ani, au fost editate cărți dedicate Monarhiei și rolului ei în istoria României, cărți care au prezentat așa cum se cuvine rolul regelui Carol I, al lui Ferdinand Întregitorul, al Reginei Maria, rolul Majestății Sale Regele Mihai, cărți care au acoperit un uriaș gol creat de-a lungul a mulți ani, cărți care au completat lipsa de informație din ultimele decenii.

Cele trei volume pe care Alteța Sa Regală Principele Radu le-a adus la Deva ne fac cunoștință îndeaproape cu doi membri marcanți ai Casei Regale a României. Am descoperit, astfel, personalitatea complexă, generoasă și caldă a Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, în cartea-portret ce îi este dedicată. Autoarea, doamna Sandra Gătejeanu Gheorghe, ne prezintă copilăria și adolescența Principesei Moștenitoare, vorbește despre studiile și experiența comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul României. Și, așa cum bine știm, aceste activități sunt numeroase iar Principesa Margareta li se dedică cu generozitate și altruism.

Volumul intitulat „Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003” este semnat de Alteța Sa Regală Principele Radu al României și „este un jurnal „pe sărite” în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.”

În volumul „Crăciunul regal”, Altețele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României ne propun o călătorie sui generis prin reședințele regale, o călătorie fascinantă în care momentele de mare sărbătoare sunt marcate și consemnate întotdeauna în spiritul tradițiilor noastre strămoșești. Este locul să ne amintim aici cuvintele tânărului principe Carol care, în 1866, la sosirea sa în Principate, făcea emoționanta declarație ce i-a fost călăuză până la moarte: “În clipa în care am pus piciorul pe acest pământ sfânt, am şi devenit român. Cetăţean astăzi, iar mâine soldat de va fi nevoie, eu voi împărtăşi cu românii şi soarta cea bună, şi soarta cea rea“.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, organizatoarea acestui remarcabil eveniment cultural, a adus cuvinte de mulțumire Alteței Sale Regale Principele Radu, exprimând astfel gratitudinea și pentru preocuparea manifestată față de promovarea lecturii în rândul tinerelor generații, prin programul „Cărțile copilăriei”, pe care îl susține.

Cu prilejul acestei triple lansări, Alteța Sa Regală Principele Radu, a vorbit despre cărțile prezentate, despre Casa Regală a României și demersurile acesteia pe plan internațional după 1990, pentru reintegrarea României în locul pe care l-a ocupat, în „familia căreia de drept îi aparține”. În final, sesiunea de autografe care a urmat a pus în lumină interesul deosebit de care s-a bucurat acest eveniment editorial de excepție organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

 

 

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.