Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) atrage atenția asupra unor așa-numite abuzuri flagrante la orele de religie într-o școală din Timișoara, abuzuri tolerate de către Inspectoratul Școlar Județean Timiș. 

ASUR cere demiterea imediată a conducerii ISJ Timiș, după ce mama unui baiat aflat în clasa a IV-a la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara a reclamat pasivitatea autorităților școlare în raport cu acțiunile abuzive și discriminatorii ale profesoarei de religie. Asociația reclamă că pe data de 13.01.2014, a fost depusă o sesizare la Inspectoratul Școlar Județean de către mama băiatului, referitoare la hărțuielile continue la care era supus fiul său ca urmare a faptului că fusese retras de la orele de religie, atragând în același timp atenția și asupra discursului fundamentalist religios al profesoarei de religie, aceasta din urma afirmând în fața copiilor că le blesteamă pe femeile care fac avorturi deoarece “sunt criminale” și amenințându-i pe elevi că și mamele lor “vor arde în flăcările iadului” dacă vor recurge la o întrerupere de sarcină. Mai mult, susțin cei de la ASUR, în data de 6 ianuarie a.c., fără a avea acordul părinților, profesoara de religie  i-a dus pe toți elevii clasei, chiar și pe cei retrași de la această disciplină, la Biserica Ortodoxa din Mehala, Timișoara, unde au primit din partea preotului sticle cu apă sfințită, profesoara spunându-le apoi copiilor să bea din ea timp de 10 zile atât ei cât și restul familiei.

Situatia semnalată de către mama elevului este confirmată și de către alți doi părinți având copii în aceeași clasă. ASUR consideră că este vorba despre un caz clar de îndoctrinare religioasă a copiilor, ISJ Timiș recunoascând că elevii au fost duși la biserică fără acordul părinților.

Pe de altă parte, ISJ Timiș susține că ”faptul că fiecărui elev i s-a înmânat o sticlă de apă sfințită de către preotul paroh, nu constituie un ritual religios, iar  unitatea de învățământ a respectat dreptul copilului de a nu frecventa orele de religie”. Totuși, Inspectoratul Școlar susține și că acel copil retras de la ora de religie a fost ținut în clasă în timpul orei ”pentru a fi supravegheat”, lucru despre care ASUR susține că este incorect.În mod normal, copiii care nu frecventează ora de religie, trebuie să fie supravegheați într-un loc special amenajat și nu obligați să rămână totuși în clasă.

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) solicită Ministerului Educației demiterea conducerii ISJ Timiș pentru încălcarea repetată și flagrantă a prevederilor Legii Educației Naționale și anchetarea cu seriozitate a cazurilor semnalate de îndoctrinare religioasă din școli, cazul semnalat acum nefiind singular. În conformitate cu legislația actuală, în cadrul orelor de religie trebuie predată Istoria Religiilor şi nu doar viziunea particulară a unui anumit cult religios , indiferent care ar fi acela, asupra subiectului.

Deși Legea Educației Naționale (la art. 7) prevede cât se poate de clar că în unitățile de învățământ prozelitismul religios este interzis, școlile din județul Timiș sunt supuse de mai mulți ani unei adevarate ofensive religioase în urma unui agresiv program de catehizare promovat de Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei, sub privirea îngăduitoare a Inspectoratului Școlar Județean.”, susține ASUR în comunicatul de presă.

Copyright foto: ASUR

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.