Debutanții în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot depune online cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro prin programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Cererile pot fi depuse de luni, 10 martie.

 

Cererile vor fi primite începând de la ora 10.00, până la epuizarea bugetului în valoare de 21 de milioane de lei, anunță reprezentanții  Departamentului pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism din Ministerul Economiei. Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de alocații financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care pot face dovada surselor de cofinanțare. Fondul Național de Garantare al Creditelor pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înființate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.

Beneficiarii programului vor fi scutiți de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariați, angajați pe perioadă nedeterminată.

Luni, 10 martie va fi deschisă și înscrierea online pentru programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor, înscrierile urmând a se face până pe 16 martie, ora 20:00. Acest program finanțează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocației financiare nerambursabile fiind de maximum 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) și nu poate depăși suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014 este de 500.000 lei și se estimează acordarea de ajutor unui numar de minimum 12 beneficiari.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.