După o zi de adevărată primăvară în vestul țării, cu temperaturi care au atins și chiar depășit pe alocuri 18-19 grade celsius, seara a venit cu o vijelie stârnită din senin, fenomen care fusese previzionat de meterologi într-o informare nowcasting.
Informarea meteorologică nowcasting de vânt puternic pentru regiunea vest emisă ieri seară de ANM începând cu ora 19.00 s-a dovedit corectă, iar unii locuitori ai județelor din vest au simțit-o chiar foarte personal. Astfel, la Caransebeș, vijelia  a smuls acoperișul blocului nr 2 de pe Aleea Alunișului. Proprietarii care își parcaseră autoturismele acolo au avut însă noroc, porțiunea de 60 de m.p. de acoperiș smulsă ocolindu-le și aterizând la o distanță de 5 metri peste o singură mașină dezafectată, care se afla lângă zona de colectare a gunoiului. Bucata de acoperiș luată de vânt s-a oprit la doar câțiva metri de sediul Facultății de Teologie. Pompierii de la Detașamentul din Caransebeș au intervenit pentru ridicarea resturilor de material și degajarea străzii.
La Deva vântul puternic a doborât un stâlp de electricitate pe strada Avram Iancu, chiar în vecinătatea Catedralei Sfântul Nicolae. Traficul a fost blocat mai multe zeci de minute până când pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au reușit să îndepărteze stâlpul din drum. Din fericire nu au fost înregistrate victime, iar incidentul nu a produs alte avarii materiale.
Nici capitala Banatului, municipiul Timișoara, nu a scăpat de urgia de aseară. Rafalele de vânt care au ajuns la viteze de zeci de kilometri pe oră  au produs pagube însemnate. Astfel, o bucată de peste 40 de metri pătraţi dintr-un acoperiş al unui bloc de pe strada Vlădeasa, din zona Martirilor, a fost smulsă de vânt şi aruncată pe o casă. O femeie de 28 de ani şi doi copii, unul de două luni şi altul de doi ani, care se aflau în casă, au fost răniţi uşor şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde au rămas internaţi peste noapte. În Piaţa Libertăţii, un copac a fost scos din rădăcini de vânt şi a căzut peste o statuie, iar în zona Soarelui o creangă a spart luneta unei maşini. Pompierii au intervenit în toate aceste cazuri și tot ei au fost solicitați la Gara de Nord, unde un vagon cisternă dezafectat a luat foc.
Și în municipiul Hunedoara, mai mulți copaci au fost culcați la pământ de vijelia stârnită, iar unul dintre arbori s-a prăbușit peste zidul unui bloc din cartierul O.M. Pompierii au intervenit imediat pentru a secționa și îndepărta trunchiul copacului respectiv. Pompierii au fost și cei care au  ajutat la curăţarea carosabilului pe drumul ce leagă Hunedoara de Călan, unde zeci de crengi au fost doborâte de vântul puternic.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.