Guvernul pregătește un act normativ în baza căruia proprietarii terenurilor afectate de calamitățile din 2013 vor fi scutiți de la plata impozitului pe venitul agricol, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

De amnistia fiscală pe care o pregătește Guvernul vor beneficia proprietarii a 75.000 de hectare de teren agricol care au fost calamitate anul trecut. Oficialul Ministerului Agriculturii susține că actul normativ ar putea fi promovat chiar în ședința de guvern de săptămâna viitoare.

Este vorba de amnistie fiscală în cazul impozitului pe norma de venit. Oamenii aceia nu au mai putut obține niciun venit. Pentru că termenele de plată erau 25 octombrie și 15 decembrie 2013, nu se mai poate reveni, să-i scutești de la plată, și atunci trebuie introdus acest act normativ cu privire la amnistia fiscală”, a afirmat Botănoiu citat de Agerpres.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.