Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara Deva a organizat, în ziua de 25 aprilie, lansarea celor mai noi volume semnate Ovidiu Vasilescu și Nicolae Crepcia.

Scriitorul Ovidiu Vasilescu, cunoscut prozator, poet și eseist, deținător al Premiului Uniunii Scriitorilor și al Premiului de Excelență acordat de Ministerul Culturii în anul 2008, s-a prezentat în fața cititorilor săi cu două noi volume.

Primul este un incitant volum de proză intitulat Strigătul sângelui, volum ce descrie universul concentraționar, teroarea din închisorile comuniste din România anilor postbelici. Tema este binecunoscută autorului, el însuși deținut politic vreme de opt ani. În anul 1980  a emigrat  în SUA unde  şi-a terminat studiile la Facultatea de Construcţii din cadrul City University of New York (CUNY), urmând în acelaşi timp şi  Facultatea de Jurnalism. Ca  ziarist, acreditat  la Casa Albă, a colaborat la mai multe publicaţii din SUA. În perioada 1981-2010, când revine în România, a publicat în ţară şi străinătate 30 de volume de poezii, eseuri, teatru, maxime şi reflecţii, nuvele şi romane. Printre volumele sale amintim: Constelaţia fantomelor, memorii din închisorile comuniste, trilogia Blestem, formată din Jocul destinului, Paradisul nefericiţilor şi Cybill.

Al doilea volum semnat de Ovidiu Vasilescu și lansat la Deva este placheta bilingvă de versuri în limbile română și franceză intitulată Echinocții atemporale. Înzestrat cu incontestabil har poetic, cu o sensibilitate lirică specială, Ovidiu Vasilescu ne oferă o poezie străbătută de interogații filosofice, mistice, existențiale, de marile întrebări pe care de regulă ni le punem de-a lungul vieții și cărora le căutăm răspunsul. De cele mai multe ori, aceste răspunsuri le aflăm în creația unor poeți cu solide lecturi filosofice, așa cum este și Ovidiu Vasilescu. Tălmăcirea în limba franceză a poeziilor sale nu scade cu nimic frumusețea unor imagini poetice, este o transpunere făcută cu real talent de traducător.

La această întâlnire a fost prezent și îndrăgitul poet Nicolae Crepcia care a dăruit cititorilor săi fideli două noi volume de versuri: Comoara curcubeului și Izvorul dragostei.

Nicolae Crepcia a publicat prima poezie în revista Tinere speranțe a Liceului Nr. 1 din Hunedoara, apoi a publicat cu un grupaj de poezii în antologia literară a Cenaclului „Pasărea de foc” (1975). Debutează editorial în 1996 cu volumul de poezii Pe umărul lui Rimbaud, apărut la Editura Călăuza din Deva. Din anul 2009 este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. A publicat poezii la revistele literare Tribuna, Orizont, Ritmuri hunedorene, Ardealul literar, Cafeneaua literară, Discobolul, Gând românesc, Provincia Corvina.

Cele două noi volume conturează mai pregnant profilul liric și universul poetic al scriitorului și îi definesc coordonatele stilistice. Lirica de dragoste este străbătută de o sensibilitate cu care poetul și-a obișnuit cititorii fideli care îi apreciază poezia și văd în el, pe bună dreptate, un poet autentic, un poet dăruit și înzestrat cu har.

Iubitorii de literatură au stat de vorbă, la această întâlnire, cu scriitorii Ovidiu Vasilescu și Nicolae Crepcia, care și-au prezentat proiectele literare. Prezența lor la această lansare a fost o dovadă în plus a interesului stârnit de literatură, de cartea de bună calitate care întotdeauna va avea un loc predilect în rândul adevăraților amatori de lectură.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.