Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă lansarea în perioada 20 mai – 18 iulie 2014 a celei de a douăsprezecea sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 121 din cadrul PNDR.

Potrivit anunțului publicat pe site-ul APDRP,  fondurile disponibile pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” sunt de 150.000.000 euro și va fi defalcată pe  tipologii, după cum urmează:

  1. – O alocare de 35.000.000 euro pentru fermele de familie, defalcată astfel: – 50% pentru sectorul vegetal, – 50% pentru sectorul zootehnic.
  2. – O alocare de 15.000.000 euro pentru îndeplinirea standardelor, integral pentru sectorul zootehnic.
  3. – O alocare clasică de 100.000.000 euro, defalcată astfel: – 50% pentru sectorul vegetal, defalcat astfel: 80% pentru achiziţii de utilaje (40.000.000 euro) şi 20% pentru proiecte care presupun construcţii – montaj (10.000.000 euro);- 50% pentru sectorul zootehnic, defalcat astfel: 20% pentru achiziţii de utilaje (10.000.000 euro) şi 80% pentru proiecte care presupun construcţii – montaj (40.000.000 euro).
Valoarea maximă eligibilă a unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 125.000 euro pentru fermele de familie; 2.000.000 euro pentru îndeplinirea standardelor; 2.000.000 euro pentru construcţii-montaj, din sectorul zootehnic; 1.000.000 euro pentru construcţii-montaj, din sectorul vegetal; 1.000.000 euro pentru achiziţii de utilaje (echipamente), din sectorul zootehnic; 700.000 euro pentru achiziţii de utilaje, din sectorul vegetal.
Termenul limită de depunere a proiectelor pentru sesiunea de cereri aferenţă este 18 iulie, la ora 12.00, se mai precizează în comunicatul APDRP. Informaţii detaliate precum şi Ghidul solicitantului sunt disponibile online pe site-urile www.apdrp.ro şi www.madr.ro.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.