În spiritul preocupării sale constante pentru educaţie, prin lectură şi creativitate, FICE România (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – secţiunea România) a organizat Festivalul Naţional al Cărţii pentru Copii. Evenimentul a avut loc în intervalul 1 martie – 11 aprilie 2014, la nivel naţional şi internaţional.

Festivalul s-a desfăşoară în contextul  Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii şi Tineret, 2 aprilie (ziua naşterii lui Hans Christian Andersen), constituind astfel un cadru de anvergură al încurajării lecturii şi creativităţii în rândul copiilor şi tinerilor, al promovării cărţii în lumea acestora. Acţiunea se înscrie în proiectele educaţionale ale FICE România dedicate cărţii şi lecturii, fiind dezvoltată în cadrul Festivalului Bucuria Lecturii, eveniment naţional, care înregistrează, cu acest prilej, a zecea ediţie.

Parteneri ai evenimentului au fost ca de fiecare data: Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Inspectoratele Şcolare, Biblioteca Naţională a României, Palatul Naţional al Copiilor, Asociaţia Editurilor Pedagogice şi Culturale, Uniunea Editorilor din România, Secţia Naţională IBBY, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România și Tribuna ÎnvăţământuluiFestivalul Naţional al Cărţii pentru Copii este structurat în două secţiuni: ”Lectură şi Creaţie”, respectiv ”Evenimente dedicate Cărţii, Lecturii şi Creativităţii”. Secţiunea ”Lectură şi Creaţie”, cuprinde realizarea următoarelor tipuri de lucrări: Un eseu inspirat din universul lecturilor, Scrisoare către un personaj sau autor favorit, O poveste originală, Desene, picturi inspirate de lumea lecturilor, Reviste şcolare, Cărţi pentru copii şi tineri, scrise de copii, tineri.  Secţiunea ”Evenimente dedicate Cărţii, Lecturii şi Creativităţii”, cuprinde: Concursuri pe diverse teme, inspirate de universul lecturii, Carnavaluri cu personaje din lumea cărţilor, Întâlniri cu scriitori şi autori îndrăgiţi, Lecturi publice, Dezbateri pe tema lecturii şi a cărţii, Piese de teatru, Recitaluri de poezie, Poezia şi muzica – tărâmul magic al artelor

Creativitatea a fost însă factorul esenţial de departajare a competitorilor. Ideile creative, obiectivatea în evenimentele de succes, au fost premiate, iar județul Caraș-Severin se pare că nu duce lipsă de elevi creativi. Astfel, eleva Simion Ariana, clasa a V-a, de la Școala Gimnazială nr 9 din Reșița a obținut premiul al doilea la secțiunea ”Povești originale”, iar eleva Butoi Drăghici Alina, de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Oțelu Roșu a obținut locul 1 la aceeași secțiune. Premiul pentru literatură, la secțiunea ”Creație literară”, a fost acordat Casei Corpului Didactic din Reșița, pentru cea de-a doua ediție a volumului de proză și poezie ”Antologie literară școlară: povestea mea”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.