10 mai – Ziua Regalității în România – este legată de două evenimente: 10 mai 1866 – venirea Principelui Carol la tronul României şi 10 mai 1881- proclamarea Regatului României. 

În 10 mai 1866 a sosit Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România. Atunci a început o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie.  Cea de-a doua semnificație a datei de 10 Mai este legată de proclamarea independenței în anul 1877. În 9 mai, în Parlament, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a spus: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”. Parlamentul a votat în unanimitate rezoluția prin care a proclamat deplina independență a țării. A doua zi, în 10 mai, a ajuns la Palatul Regal, iar domnitorul Carol a răspuns proclamaţiei de independenţă.

Ziua Regalităţii este marcată de Familia Regală a României și în acest an printr-o sereie de manifestări începute încă din data de 7 mai și care vor culmina cu cea de-a cincea ediție a celebrului Garden Party la Palatul Elisabeta din București. Evenimentul, devenit tradiţie, va aduce împreună 6.000 de invitaţi, printre care personalităţi ale autorităţii politice centrale şi locale, personalităţi ale mediilor academic, cultural, ştiintific şi politic, personalităţi ale societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic şi ai Clerului. Cei 6.000 de invitaţi reprezintă toate judeţele ţării şi Republica Moldova. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, considerată în prezent cea mai titrată orchestră de suflători din România, va susţine un concert în grădina palatului. La fel ca în anii precedenţi, Iacarii Acrobaţi îşi vor da concursul, survolând Palatul Elisabeta. La Garden Party, începând cu ora 17.30.vor lua parte Principesa Moşenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae, lipsind însă Regele Mihai I.

Principesa Maria, fiica cea mică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, s-a născut la Copenhaga, în 1964. A făcut studii de puericultură. Lucrează la New York, în domeniul relaţiilor publice, în cadrul unei companii private, potrivit site-ului Familiei Regale. Regele Mihai şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Principesa Irina, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Astăzi, 10 mai 2014, începând cu  ora 8.00, s-a dat startul la cea de-a treia ediţie a Maratonului Regal. Participanţii aleargă pe un traseu de 10,5 kilometri în jurul parcului Herăstrău. Atât startul, cât şi sosirea şi premierea au loc la Palatul Elisabeta din Bucureşti. La startul maratonului concurenţii au fost întâmpinaţi de Principele Nicolae, iar premierea câştigătorilor va avea loc la Palatul Elisabeta, începând cu ora 15.00, în prezenţa Principesei Moştenitoare Margareta.

Totodată, sâmbătă, de la ora 11.00, Familia Regală va depune flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal din Capitală. La ceremonie vor lua parte Principesa Moştenitoare, Principele Radu, Principesa Maria şi Principele Nicolae. Evenimentele dedicate Zilei Regalităţii se vor încheia cu un concert susţinut sâmbătă, de la ora 19.00, de Camerata Regală, la Ateneul Roman. La concert vor lua parte Principele Radu şi Principesa Maria.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.