Procurorii au efectuat astăzi 49 de percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale societăţIi de asigurări Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de euro.

Ancheta îi vizează pe majoritatea directorilor din București și din țară, procurorii suspectânddu-i pe aceștia că au permis fasificare unui număr de peste un milion de poliţie de asigurare. Prejudiciul nu a fost încă stabilit, însă se presupune că acesta se ridică la câteva milioane de euro. Conform surselor judiciare din cadrul anchetei, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi. Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, “mai multe camioane de acte”, urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii. La acţiune participă şi aproximativ o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunță la rândul ei că a luat act de comunicatul oficial al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind percheziţiile derulate la o societate de asigurarări. Pe măsură ce Parchetul va oferi mai multe informaţii, ASF va dispune măsurile care sunt în competenţa sa, se artă într-o luare de poziție oficială.

Omniasig este parte a grupului Vienna Insurance Group (VIG). Compania a anuntat că a platit in 2013 despăgubiri totale în valoare de 793,55 milioane lei. Despăgubirile plătite de OMNIASIG în 2013 pe liniile de asigurări auto au fost în valoare totală de 706 milioane lei (483,83 milioane lei pentru asigurarile Casco și 222,11 milioane lei pentru RCA). Marja de solvabilitate disponibilă a companiei este de 242.344.550 RON, în condițiile in care marja minimă impusă de lege este de 155.462.640 RON. Gradul de solvabilitate al OMNIASIG VIG este de 155,89%, iar Coeficientul de lichiditate 1,28%. 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.