Partidul Noua Republică este un partid de dreapta, a cărui idelogie politică reuneşte liberalismul clasic, conservatorismul republican şi creştin-democraţia. Noua Republica este, anul acesta, la prima sa candidatura pentru alegerile europarlamentare, fiind un partid tânăr, proaspăt, cu membri noi, în mare parte antreprenori, care nu au mai fost implicați în politică.

Neorepublicanii pornesc în lupta politică din 25 mai sub semnul stejarului, sigla partidului, de pe poziția 9 pe buletinele de vot, cu 31 de candidați, în frunte cu președintele partidului, Mihai Neamțu, urmat de George Mioc, Ştefan Bârgăoanu şi Corneliu Berari, prim-vicepreşedinte.

Stejarii vin ca o alternativă noua, cu oameni care n-au mai fost implicati politic,o alternativa sănătoasa  împotriva unui sistem învechit si structural corupt; propun conservarea ultimelor bunuri pe care le România le mai are, sufletul, ființa, familia, credința, libertatea de circulație, a oamenilor, mărfurilor, gândurilor, dreptul la viață și demnitatea persoanei, toate acestea intr-o Europa a natiunilor suverane mai degraba decat intr-o federatie europeana. Promovarea valorilor autentice care inca se mai regasesc in societatea noastra, dupa doua decenii de erodare continua a valorilor morale si sociale, generează soluții viabile care vor sa diminueze criza din educație, sănătate, cultura, nelasand deoparte aspectele dezvoltarii economice care sa duca in sfarsit la multasteptata ridicare a nivelului de trai a marii majoritati a populatiei, nu numai a baronilor partidelor de pana acum.

Președintele partidului declară: “Vom lupta pentru o mai bună reprezentare a României şi a intereselor naţionale la Bruxelles. (…) Vom lupta pentru o educaţie care să fie la standarde occidentale în ţara noastră, deci vom cere ca la nivel european plagiatul şi alte forme de corupţie să fie combătute în educaţie. Vom lupta pentru o sănătate în care românii să beneficieze de pe urma investiţiei statului în medici. Vom lupta pentru familia tradiţională, care în opinia noastră este familia rezultată din uniunea naturală dintre bărbat şi femeie.”

Partidul Noua Republică pornește în competiția electorală pentru Euro 2014 cu 4 candidați hunedoreni, Andrei Rosetti (locul 6) și Horațiu Năznean (locul 27), din Municipiul Deva, respectiv Voicu Ienci (locul 9) și Valeriu Teodorescu (locul 28), din Municipiul Brad.

Andrei Rosetti este un talentat pictor și profesor de pictură.  Este un om educat și studios, dar credincios și cu frica lui Dumnezeu…

Pe langa activitatea didactica cotidiana, neastamparul l-a purtat mereu inspre gasirea de locuri, cai si doenii in care sa-si afirme credintele. De aceea il regasim pe AR in grupul din jurul pictorului Flondor care i-a fost si-i este mentor calauzitor, de aceea il gasim pe AR implicat in miscarea crestina studenteasca, in proiecte de pictura bisericeasca, in expozitii fotografice.

Cetatean al lumii artelor, Andrei Rosetti, pictorul, profesorul, sotul, tatal apartine in egala masura cetatii, societatii. Majoritatea dintre noi vedem drumul din anii din urma ca fiind unul prost ales, intortocheat si fara directie si care, mai rau decat atat, nu ne va duce inspre societatea visata in 1989 pe strazile din Timisoara si Bucuresti. Acest sentiment l-a impins pe AR sa raspunda manifestului lui Mihai Neamtu din septembrie 2012 si sa coaguleze grupul de oameni ce impartaseau valorile exprimate in acesta intr-un nucleu ce va forma organizatia judeteana a NR de azi.

Voicu Ienci este un tânăr antreprenor hunedorean, abițios și perseverent, care a reușit să-și construiască o carieră pe propriile sale forțe. Acum candidează pentru PE pentru că a fi european înseamnă, în primul rând, a avea conștiința propriei individualități, al propriului sine, cu propriile interese și propria voință de materializare a lor. Crede într-o Europă a conservării tradițiilor și a dezvoltării sociale în interiorul națiunilor, într-o Europă a valorilor creștine promovate în societate. Credința într-o Europă a responsabilității cetățeanului, în primul rând,  față de propriul său destin, în care prosperitatea generală este dată de suma prosperității indivizilor, în care libertatea este garantată de proprietate și lege, îl indeamnă pe :oicu să candideze pentru europarlamentare.

Voicu luptă pentru o Europă a respectului pentru celălalt și a propriei mândrii pentru tradiția pe care o reprezintă; crede într-o Europă a comunicării, a schimbului constructiv de idei și valori între națiuni, între comunități , între oameni. Candidatul hunedorean vrea o Europă cu o piață comună funcțională, eliberată de bariere vamale, cu politici fiscale corecte, care să stimuleze dezvoltarea economică.

Horatiu Naznean este un tânăr antreprenor din Deva, căsătorit și familist convins. Provine dintr-o familie de militari unde a învățat ce înseamnă demnitatea și onoarea, motive care îl fac să lupte pentru o lume mai bună, demnă și chiar mai bogată, și o societate care respectă valorile și tradițiile românești. Horațiu este liberal-conservator pentru că el consideră că economia nu trebuie să fie subjugată de politic, prin numeroase taxe și impozite cu valori foarte mari. Un alt motiv este acela că  valorile și tradițiile românești trebuie respectate și promovate iar învățământul trebuie readus la standardele de altă dată, dar prin metode moderne de predare și învățare.

Valeriu Teodorescu este un prestigios medic din Brad, recunoscut și iubit pentru dedicarea sa în muncă. Valeriu Teodorescu crede că România are nevoie de oameni tineri și neatinși de metehnele trecutului în politică și vede în Mihai Neamțu un asemenea model. A fost permanent un om cu idei de dreapta, întărite în timpul prigoanei comuniste a anilor ’50 si ’60, când a putut să vadă cu ochii lui cum studenții erau pedepsiti pentru opiniile lor. Proprii săi colegi studenti, pe care îi considera vârfuri intelectuale ale unei întregi generatii, erau stigmatizați pentru credințele lor.

Intrarea lui în Noua Republică a fost datorată aparițiilor in media ale lui Mihai Neamțu și constituirea  unui partid politic nou, inceput de la zero. Aceste fapte l-au convins că Romania mai are o sansă și că e datoria lui să se implice la realizarea unei schimbări majore în viața politică actuală.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.