Sezonul de vânătoare la căpriorul de selecţie s-a deschis de astăzi în toate fondurile cinegetice. Conform legii, vânătorii pot să împuște căpriorii masculi până în 15 octombrie, dar pentru femele vânătoarea începe doar în 1 septembrie și se termină în 15 februarie.

Vânătorii din toată țara au liber începând de astăzi la căprior, fiecare asocieție de profil având stabilit un număr maxim de exemplare ce pot fi vânate în acest sezon pe fondurile proprii de vânătoare.  Vânătoarea la căprior este o vânătoare individuală, care se desfăşoară după metoda la pândă sau dibuit, titularul autorizaţiei de vânătoare individuală fiind în permanenţă însoţit de paznicul de vânătoare, care indică şi exemplarul, împuşcându-se cu precădere căpriorii masculi ce prezintă defecte vizibile sau sunt subdezvoltaţi, indiferent de mărimea corporală sau de dimensiunea coarnelor.

Pentru a putea participa la o astfel de vânătoare, solicitanţii trebuie să fie vânători, să aibă permis permanent, permis de port armă tip B, carnet de membru AJVPS şi cotizaţia achitată la zi precum asigurare împotriva accidentelor pe anul 2014 – 2015.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.