O femelă din Rezervația de zimbri Slivuț-Hațeg a fost inclusă în cel mai mare proiect european derulat de organizațiile de mediu WWF-România și Rewilding Europe cu scopul de a salva de la dispariție cel mai mare mamifer de pe continent și de reintroducere a speciei în mediul natural din care a provenit.

Proiectul prevede ca femela din Rezervația Hațeg să se alăture altor 20 de zimbri care vor fi aduși sâmbătă, 17 mai, într-un țarc de 150 de hectare din comuna Armeniș, județul Caraș-Severin, locul de unde, peste un an, cele 21 de exemplare vor fi eliberate în pădurile din Munții Țarcului.

“O să începem repopularea cu un număr de 21 de zimbri. Ei vor veni la Armeniș din mai multe rezervații din țări europene cum sunt Germania, Italia, Suedia. O femelă va fi din Rezervația de la Hațeg, iar noi sperăm că ea va reuși să se detașeze în conducătoarea turmei”, a declarat Alexandru Bulacu, responsabil de acest proiect în cadrul WWF-România.

Primele transporturi de zimbri vor ajunge în zona Hațegului vineri seară, după care sâmbătă dimineață în Rezervația Slivuț va fi debarcată o femelă adusă din Germania, ce are ca scop întărirea bazei genetice a turmei de acolo. Rezervația din Hațeg va dona, la schimb, o altă femelă ce va ajunge apoi în zona pilot a proiectului din comuna Armeniș.

Romanița este un exemplar matur, care a avut până acum două fătări. Deoarece este adaptată și la condițiile din zonă, sperăm să fie liderul pe care și-l dorește orice turmă de zimbri”, a spus Alexandru Bulacu.

Potrivit acestuia, proiectul derulat de WWF-Romania și Rewilding Europe este unul important, în condițiile în care, pe 17 mai, după circa 200 de ani de la dispariția sa, zimbrul va fi adus într-o zonă pilot din Carpații Meridionali, în Munții Țarcu. Aici va fi supus unui proces de resălbăticire. Zimbrii vor trăi un an într-o stare de semi-libertate, iar după aceea exemplarele vor fi eliberate în pădurile din zonă.

Conform datelor organizațiilor de mediu, în lume trăiesc aproximativ 5.000 de zimbri, dar numai 3.400 de exemplare sunt în cirezi libere sau în regim de semi-libertate.

Zimbrul este cel mai mare animal sălbatic din Europa, greutatea unui mascul putând să ajungă până la 920 de kilograme, iar a unei femele până la 600 de kilograme. Un zimbru poate atinge o înălțime de doi metri și trăiește circa 28 de ani.

Sursa: Agerpres

copyright foto: stiridinvest.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.