Președintele Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că din 2015 salariile  în învățământ vor crește, fără a se ști deocamdată în ce cuantum.

Prezent la Brașov, la lucrările Consiliului Național al Departamentului pentru Învățământul Tehnic și de Transporturi al Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, Marius Nistor a spus că se impune o reașezare a salariilor, odată cu creșterea salariului minim pe economie. Mai mult, spune el, în domeniul bugetar s-a produs o aplatizare a grilei salariale, astfel că în momentul de față, sunt clase salariale care se întrepătrund una pe cealaltă astfel că se impune o reașezare a grilei salariale cu creșteri decente și corespunzătoare.

[quote_box_center]Nu se știe în acest moment care este procentul, dar creșterea salarială este sigură în 2015. Se impune o reașezare odată cu creșterea salariului minim pe economie, a spus Marius Nistor.[/quote_box_center]

Conform președintelui Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, principala prioritate este promovarea unei legi a Educației Naționale, la care se lucrează în prezent, care să țină cont de personalul angajat, care să fie acceptată de tot sistemul nu așa cum a fost până acum, o lege a educației asumată, nu impusă, care a generat probleme fără precedent în sistem.

[quote_box_center]Ne dorim foarte mult desființarea finanțării per capita pentru că, în prezent, aceasta nu face altceva decât să generalizeze sărăcia la nivelul unităților din învățământul preuniversitar, unde școlile se descurcă foarte greu de pe o zi pe alta.Tot în cadrul acestei întâlniri discutăm și situația personalului nedidactic și didactic auxiliar, modul în care vom acționa pentru creșterea salariilor. Avem câteva mii de posturi nedidactice blocate în continuare, iar fără acest personal școala nu poate funcționa”, a mai afirmat președintele Federației Sindicatelor din Educație”Spiru Haret”.[/quote_box_center]

Referitor la învățământul tehnic, Marius Nistor a precizat că va apărea o Ordonanță de Urgență care va reglementa mult mai bine situația școlilor profesionale. El consideră că este bine că la nivelul Ministerului Educației Naționale se pune în sfârșit mai mult accent pe această formă de pregătire a elevilor după ce, în ultimii 10 ani învățământul tehnic a fost neglijat, iar copiii s-au orientat mai mult spre liceele teoretice. Lipsa meseriașilor, dar și o implicare mai mare a agenților economici care sunt interesați să-și pregătească forța de muncă, face ca învățământul tehnic să aibă o altă abordare, și să fie relansat, a mai spus președintele Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”.

La întâlnirea de la Brașov participă președinții sindicatelor afiliate din toată țara.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.