Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat în ziua de 26 iunie 2014, la Salle d’Or din incinta Deva Mall, lansarea volumului de debut intitulat Pentru totdeauna sau poate chiar mai departe al poetului Adrian Rus, volum apărut la Editura EMIA.

Adrian Rus s-a născut la 21 martie 1976, la Ilia. Este absolvent al Liceului Auto din Deva, apoi al Universităţii Petroşani, Facultatea de Ştiinţe, Secţia Inginerie matematică. A manifestat încă de foarte tânăr dragoste pentru literatură, a făcut parte din diverse formații artistice școlare, a fost membru al Clubului studenţesc, Secţia Dans modern și al Secţiei de Artă cinematografică. A luat parte, împreună cu Biblioteca Județeană, la activități desfășurate sub genericul „Lectura pentru toți”. Talentul literar i-a fost descoperit de poeta Paulina Popa care, la Editura pe care o conduce, EMIA, îi publică volumul de debut. Rezultatul este acest volum de poezie, Pentru totdeauna sau poate chiar mai departe, semnat de Adrian Rus care, iată, intră în lumea fascinantă a literaturii, în marea familie a poeților.

[quote_box_center]Tot mai puțini sunt cei ce se aventurează în lumea miraculoasă a frumosului, a creației, și aceia cu o anume reticență, evaluând mai întâi impactul pe care l-ar putea avea asupra cititorului (și, probabil, asta nu e rău) așteptând vremuri literare mai bune, ca apoi să se exprime, să lase prejudecățile, ce încă ne sufocă, pentru a se exprima așa cum știu ei mai bine. Cu siguranță, pentru asta e nevoie de acea aripă nevăzută care trezește la ființare, e nevoie de ochiul care vede frumosul.” Este un citat din prefața volumului de poezie pe care l-am lansat azi, cuvinte scrise de poeta și editoarea Paulina Popa, cea care a descoperit talentul poetic al lui Adrian Rus.[/quote_box_center]

Despre autor, poeta-editoare mai spune în aceeași prefață a volumului: „Unul dintre cei norocoși ai cuvântului este și Adrian Rus, care ne aduce un eșantion de frumusețe, ca apoi noi, cei ce vom fi lecturat versurile sale, să putem înțelege că lumea se compune și din frumos, să spunem și noi asemenea versurilor sale: e iarnă afară / femeie… / însă / în sufletul meu / a venit vara…”.

Volumul Pentru totdeauna sau poate chiar mai departe cuprinde, cu precădere, poezii de dragoste, o lirică a iubirii scrisă cu sensibilitate și sinceritate. Autorul face o incursiune în propriul suflet și descoperă resorturile unei iubiri care îl însoțește permanent, conferind cotidianului o strălucire pe care numai dragostea o poate crea.

Cei care vor citi acest volum de versuri vor avea plăcuta surpriză să descopere un poet sensibil, un poet profund, un poet care cântă dragostea în toate ipostazele ei. Vor descoperi Frumosul în deplinătatea lui, o descoperire cu atât mai importantă cu cât, așa cum spune poeta Paulina Popa în prefața volumului, „acum când frumosul este urâtul prin excelență, rar mai întâlnim oameni dispuși să sacrifice orele de imbecilizare din fața unui monitor sau ecran pentru a se dedica frumosului/scrisului. Noroc că mai sunt printre noi și încăpățânați care ignoră valul distructiv al vremurilor nefavorabile și se apleacă asupra frumosului.”

Fiecare poezie din acest volum al lui Adrian Rus aruncă un fascicol de lumină asupra acestui sentiment de iubire care, așa cum spunea Dante în urmă cu șapte secole, pune în mișcare Soarele. Este o poezie a tinereții, a sufletului aflat veșnic în căutarea fericirii, o poezie de un lirism profund și sincer. Poetul se prezintă în fața cititorilor săi și pune întrebări:

cine sunt eu?

cine sunteţi voi?

mă priviţi /

vă privesc /

tac în timp ce vorbesc…

cine sunt eu?

cine sunteţi voi?

mă călcaţi apăsat pe gând /

pe trăiri /

nepăsători /

pentru voi sunt o gară

cu plecări şi sosiri…

cine sunt eu?

cine sunteţi voi?

Desigur, cei care vor citi toate poeziile din acest atractiv volum vor înțelege mult mai bine cine este Adrian Rus și vor dori să mai vină la întâlnirile organizate de Bibliotecă cu prilejul lansării viitoarelor lui volume.   Întâlnirea cu tânărul poet a fost, totodată, o demonstrație a faptului că în permanență va exista un public dornic de poezie, în special de poezie inspirată de eternul sentiment al iubirii.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.