Trupa antrenată de Marius Opric se află în faţa celei de-a doua deplasare oficială din acest sezon. Hunedorenii vor evolua pe terenul ultimei clasate, Europa Alba Iulia, într-o partidă ce contează pentru runda cu numărul şase a celei de-a cincea serii a Ligii I. Lideri după patru jocuri (au câştigat un joc la “masa verde”), “negru-albaştrii” nu se gândesc decât la cele trei puncte, dar sunt de părere că nu vor avea o misiune tocmai uşoară, deşi au în faţă un adversar care n-a găsit încă drumul spre victorie. Antrenaţi de Dan Mănăilă (fost tehnician şi la Minerul Lupeni în Liga a II-a) albaiulienii sunt în revenire de formă după ce etapa trecută au remizat, 1-1, pe terenul orădenilor de la CS Oşorhei, o echipă cu pretenţii la promovare. Partida care se va disputa în satul Drâmbar va fi arbitrată de o brigadă din Ploieşti, condusă la centru de Ovidiu Oprea. Antrenorul hunedorenilor are la dispoziţie întreg lotul, cu excepţia fundaşului dreapta Emil Vîrtan, încă nerefăcut după accidentarea din jocul de la Sebiş.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.