Castelul Corvinilor din Hunedoara este în acest început de mai gazda primei ediții a Târgului European al Castelelor, manifestare culturală care reunește 21 de expozanți din șase țări europene. 

Pregătirile pentru Târgul European al Castelelor au început încă de anul trecut, evenimentul fiind unic în Europa. Pe parcursul său au fost pregătite lansări de carte, o expoziție de tablouri, audiții de muzică medievală, dar și o montare de teatru în stil medieval după piesa ‘A treia țeapă’ de Marin Sorescu. În această seară  va avea loc premiera filmului documentar ”Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, iar apoi un bal medieval. Duminică sunt programate un turnir medieval, demonstrații și lecții de tir cu arcul.

Principalul câștig al Castelului Corvinilor din Hunedoara, dar și al celorlalți expozanți este unul de imagine, este de părere directorul acestuia, Costin Tinca, citat de Agerpres. Acesta a declarat că are în plan constituirea unei asociații din care să facă parte castelele care au fost prezente la Hunedoara și care să organizeze acțiuni comune de promovare.

[quote_box_center]Este un câștig pentru că atât timp cât lucrăm împreună putem câștiga împreună. Ne dorim ca împreună cu expozanții prezenți la Târg să găsim o formă de asociere și să ne promovăm reciproc, să încercăm să dezvoltăm acest turism de nișă ce este reprezentat de castele și de monumentele istorice. La finalul târgului vom avea o întâlnire unde vom încerca să stabilim o formă de asociere și acțiunile viitoare’, a afirmat directorul Castelului Corvinilor.[/quote_box_center]

La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, s-a arătat încrezător că evenimentul poate aduce un plus de vizibilitate pentru oraș, dar mai ales poate aduce acea schimbare de mentalitate pentru locuitorii săi.

[quote_box_center]Dacă până acum am trăit din metalurgie, este momentul să învățăm să trăim din turism. O spun în cunoștință de cauză, din păcate metalurgia nu mai are un viitor ca acum 20 de ani și este momentul să ne construim viitorul pe baza oportunităților pe care le avem’, a declarat Viorel Arion.[/quote_box_center]

Printre castelele sau palatele reprezentate la ediția din acest a Târgului European al Castelelor se află nume cunoscute din România, cum sunt Palatul Brukenthal din Sibiu, Castelul Bran, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, Turnul cu Ceas din Sighișoara, Cetatea Făgărașului sau Castelul Cantacuzino. De peste hotare au venit la târg reprezentanți ai Castelului de la Mota (Spania), Institutului Patrimoniului Național din Cehia, Palatul Regal din Godollo (Ungaria) sau ai Palatului Balchik (Bulgaria), alături de municipalitatea din Veles (Macedonia), Muzeul Rakoczi (Ungaria) sau Cetatea Shumen din Ungaria. Cu toții și-au pregătit standuri cât mai atractive, cu pliante și filme de prezentare, iar o parte dintre ei au îmbrăcat ținute croite după modele medievale sau specifice zonei din care provin.

Târgul European al Castelelor se va încheia duminică și poate fi vizitat zilnic între orele 9,00-17,00, fără nicio taxă suplimentară în afara biletului de intrare la Castelul Corvinilor.

Sursa: Agerpres.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.