Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL) a fost prins în flagrant, marţi, de procurorii DNA, în timp ce lua mită suma de 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, banii fiind puşi într-o revistă, susţin surse judiciare. Ghiorghioni a fost adus la DNA Timişoara, pentru audieri, el susţinând la sosire că este victima unei înscenări. În urma audierilor, oficialul judeţean a fost reţinut.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL), care a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, a fost reţinut, marţi seară, în urma audierilor de la DNA Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, Ionesie Ghiorghioni, care a fost dus la DNA Timişoara pentru audieri, şi-a rezervat dreptul să nu facă declaraţii în faţa procurorilor, astfel că aceştia i-au prezentat acuzaţiile. Ulterior, procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele lui Ionesie Ghiorghioni, pentru trafic de influenţă, şi pe cel al nepotului acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Într-un comunicat de presă transmis, marţi seară, de Direcţia Naţională Anticorupţie se precizează că procurorii DNA Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Ionesie Ghiorghioni, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată, şi a lui Adrian Cosmin Ghiorghioni pentru complicitate la trafic de influenţă.

Cei doi urmează să fie prezentaţi, în cursul zilei de miercuri, în faţa magistraţilor Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Referitor la Adrian Cosmin Ghiorghioni, care ar fi intermediat primirea de către vicepreşedintele CJ a banilor de la un om de afaceri, în comunicatul DNA se arată că, pentru ajutorul acordat, el a primit de la soţia omului de afaceri o cameră foto cu diverse accesorii, în valoare de circa 1.900 de lei.

Ionesie Ghiorghioni fusese adus de anchetatori cu o dubă la sediul DNA Timişoara, în jurul orei 18.00. La intrarea în sediul DNA, Ghiorghioni a spus că este victima unei înscenări, el declarând presei acelaşi lucru şi înainte de a fi ridicat de la sediul Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

“Totul e o înscenare, nu este vorba de bani pentru contracte. Să vină cineva să spună dacă eu am cerut cuiva vreun ban”, a spus vicepreşedintele CJ Caraş-Severin.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL) a fost prins în flagrant, marţi, de procurorii DNA, în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, banii fiind puşi într-o revistă, conform unor surse judiciare.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timişoara au făcut, marţi, şase percheziţii în municipiul Reşiţa şi în alte localităţi din judeţul Caraş-Severin, din care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la locuinţele unor persoane.

Cercetările sunt făcute într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada ianuarie 2013 – martie 2015.

Surse judiciare declarau că instituţia publică vizată de percheziţii este Consiliul Judeţean Caraş-Severin, vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni fiind prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei chiar în biroul său. Banii erau puşi într-o revistă care i-a fost dată lui Ghiorghioni de către un om de afaceri. În schimbul banilor, vicepreşedintele CJ Caraş-Severin ar fi trebuit să îi înlesnească omului de afaceri atribuirea unui contract.

De asemenea, surse judiciare au declarat că cei 20.000 de lei ar fi reprezentat o tranşă din suma totală cerută de Ghiorghioni de la omul de afaceri pentru încredinţarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, Ionesie Ghiorghioni a pretins 10% din valoarea unor contracte de întreţinere de drumuri de la CamandImpex Reşiţa, firma cu care CJ avea contracte din 2013, tranşele de bani fiind date nepotului lui Ghiorghioni de către reprezentanţii societăţii.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.