Înainte de Bacalaureat, cei mai activi dintre voluntarii pentru Geoparc au primit certificate internaţionale din partea Universităţii din Bucureşti.

Activitatea voluntarilor pentru Geoparc, ajunşi la finalul clasei a XII-a, a fost recunoscută oficial prin acordarea certificatelor de voluntariat Voluntpass, a diplomei care să ateste activităţile la care au participat şi suplimentul de diplomă în care sunt menţionate competenţele dobândite. Atât certificatele de voluntariat, cât şi diplomele au fost emise de Universitatea din Bucureşti, administratorul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului şi poartă semnătura rectorului Universităţii, prof. univ. dr. Mircea Dumitru. De altfel, voluntarii pentru Geoparc sunt primii care au obţinut din partea Universităţii din Bucureşti astfel de certificate cu recunoaştere internaţională. Pe măsură ce îndeplinesc numărul de ore de voluntariat, la cerere, vor primi certificate şi diplome voluntarii mai noi sau mai vechi ai Geoparcului

Evenimentul de înmânare a documentelor a fost găzduit de Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” din Haţeg, partener al Geoparcului în Reţeaua EduGeoparc şi unitatea de învăţământ de la care provin cei mai mulţi voluntari.

Andrei Andreşoi, Daniel Barboni, Ema Bogdan, Andrei Dincă, Larisa Duţă, Maria – Cristina Marton, Bogdan Stegărescu şi Andra Szakacs – Mikes sunt opt dintre voluntarii care, deşi foarte  preocupaţi cu pregătirea pentru examenele de final de liceu, au reuşit ca, în mai puţin de un an şi jumătate, să strângă, fiecare, sute de ore de voluntariat. „Casa Vulcanilor”, „Salvăm trecutul pentru viitor”, „Crosul Cetăţii Regale a Haţegului”, amenajarea traseelor tematice şi de vizitare către Cetatea Regală a Haţegului şi spre Tăul fără fund din localitatea Peşteana sunt doar câteva din lunga listă de proiecte în care s-au implicat voluntarii pentru Geoparc.

[quote_box_center]Pentru mine a fost o experienţă fabuloasă şi unică pe care nu mă gândeam că o voi trăi în Haţeg. Voluntariatul părea ceva abstract, ceva ce are loc în centrele universitare sau activităţi organizate de mari companii în oraşe importante şi  nicidecum în Ţara Haţegului. Am ales să fac voluntariat în cadrul Geoparcului pentru că am întâlnit o echipă creativă, serioasă şi, în timp, am format o mare familie – familia de la Geoparc. Aici am găsit cadrul în care ideile mele, ale prietenilor şi ale colegilor au putut sa se concretizeze şi să devină realitate. Acest certificat atestă faptul că am făcut ceva ce va rămâne şi pentru generaţiile viitoare, dar mai ales pentru generaţia mea. Este o onoare să primesc această atestare din partea Universităţii din Bucureşti”, afirmă Daniel Barboni, unul dintre voluntarii pentru Geoparc.[/quote_box_center]

Tot în cadrul evenimentului au fost prezentate şi câteva dintre principalele proiecte ce urmează să fie derulate în această vară pe teritoriul Geoparcului, cu sprijinul voluntarilor şi printre care se numără „Livada Senzorială”,  reamenajarea potecii Tematice Valea Dinozaurilor şi „Grădina aromată a timpului”, toate finanţate de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România şi derulate în cadrul unor parteneriate locale şi naţionale.

Comentarii

comentarii

0 comments