Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat luni că România va trece de la 1 iulie la cel mai mic preț european al medicamentelor, noile prețuri fiind deja cunoscute în domeniul sanitar.

“De la 1 iulie, România trece practic la cel mai mic preț european, așa cum este normal, ținând cont și de prevederile și reglementările ordinelor de ministru, așa cum confirmă și contextul socio-economic pe care România îl traversează. Prețurile aici nu pot fi similare prețurilor din țările cu alte PIB-uri mult mai puternice decât țara noastră. Au fost purtate discuții și cu Comisia Europeană, cu partenerii internaționali în totalitate — FMI, CE—, cu asociațiile de producători, asociațiile de distribuitori, cu lanțurile de farmacii, ca să asigurăm distribuția și să nu avem deficiențe în aprovizionare și în accesul pacienților către medicamente”, a declarat Bănicioiu, într-o conferință de presă, la Palatul Victoria.

Ministrul a explicat că în prezent toate prețurile sunt afișate pe site-ul Ministerului Sănătății, că spitalele și Casa de Asigurări sunt înștiințate asupra schimbărilor iar toată economia care se va face va rămâne tot în bugetul ministerului.

“Tot ceea ce estimăm ca și economii, după discuția cu prim-ministrul și discuțiile purtate cu Ministerul de Finanțe, vor rămâne la Ministerul Sănătății și vor fi parte a programului de a înnoi permanent lista de medicamente compensate. Toate economiile, surplusurile economisite din acest proiect vor ajunge tot la pacienți”, a spus Bănicioiu.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.