Miercuri, 8 iulie 2015, orele 18:00, librăria Semn de Carte din Reșița, str. Libertății 13, va găzdui prezentarea cărții ARME ŞI DESTINE semnată de Generalul de brigadă (r) Adrian Marinescu, o carte despre o viață de Om, o parte de istorie recentă a Reșiței, trăită și mărturisită de unul dintre făuritorii ei. Cel al cărui destin s-a împlinit în Uzina de tunuri Arsenal Reșița și care, azi, și-a regăsit cadența scriind.

Vă invităm să-l cunoașteți pe oșteanul-făuritor care declară, cu vădită mândrie: “Sunt mulțumit că n-am trecut prin viață degeaba: am sădit pomi drepți pe marginea drumurilor mele și mlădițe de gânduri pe o carte…”

Momentul muzical al serii va fi susținut de Jozsef Racz jr.- saxofon

Invitați speciali: criticul Ada D. Cruceanu, managerul Bibliotecii Județene Paul Iorgovici Clara Constantin și preșesintele UZPR Doru -Dinu Glăvan

Născut în Moldova, la Iași în 1936, coleg de cameră la internatul Liceului Nicu Gane din Fălticeni cu Nicolae Labiș de care-l apropie ședințele de cenaclu literar de la Librăria Sadoveanu, absolvent al Liceului Militar Dimitrie Cantemir din Predeal unde face parte din orchestra semisimfonică a Liceului cantând, sub bagheta tatalui celebrei violoniste Lola Bobescu- Aurel Bobescu, la corn, Adrian Marinescu a fost coleg și cu inegalabilul  Marin Sorescu.

În 1957 termină  Școala Militară de Ofițeri de Artilerie din Sibiu cu gradul de locotenent iar în 1965 Academia Militară Tehnică, ambele ca șef de promoție. Toate gradele militare, de la căpitan în sus, le-a obținit la excepțional (înainte de termen) devenind colonel la doar 40 de ani. Din 1977 devine director general  al  Intreprinderii Mecanice Reșița unde, timp de 20 de ani “a modelat metal și caractere”, având șansa “să polarizez energii aici, unde munca își află aureola din oțelul suprarezistent al celor 3.500 de tunuri care au părăsit solemn, piesă cu piesă, porțile uzinei… în 13 modele noi… Lor le-am hărăzit și două invenții brevetate…”

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.