Cel mai mare cinema în aer liber din România va fi deschis, marţi, într-un parc din centrul Aradului, unde vor fi proiectate, timp de şase zile, inclusiv filme de Oscar, între care ”The Theory of everything”, iar intrarea va fi liberă.

Directorul adjunct al Centrului Municipal de Cultură Arad, Ramona Creţu, a declara că timp de şase seri, începând de marţi, în Parcul Eminescu din Arad vor fi proiectate unele dintre cele mai apreciate filme la nivel naţional, intrarea fiind liberă.

“Va fi cel mai mare cinema în aer liber din România. Vor fi proiectate şase filme de autor, utilizând cel mai performant echipament de proiecţie în aer liber existent acum în ţară, pe un ecran gonflabil de 120 de metri pătraţi. Avem singurul proiector digital mobil din ţară de 17.000 lumeni, care permite urmărirea filmelor la o calitate înaltă”, a declarat Ramona Creţu.

Filmele vor fi proiectate începând cu ora 21.30, iar prima peliculă programată este ”The Theory of everything”, în regia lui James Marsh, cu Eddie Redmayne în rolul principal, film laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun actor.

Următoarele filme programate sunt: ”Stockholm”, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, film laureat al premiului Goya pentru Cel mai bun actor; ”Bătrânul de 100 de ani care a ieşit pe fereastră şi a dispărut”, în regia lui Felix Herngren, nominalizat la Audience Award la European Film Awards; ”Salonul lui Jimmy”, în regia lui Ken Loach, în competiţie la Festivalul de Film de la Cannes 2014 ; ”Poveşti Sălbatice”, în regia lui Damian Szifron, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin în 2015 şi ”Orăşelul Alandala”, în regia lui Veit Helmer, laureat al Premiului Publicului la Zurich Film Festival, în competiţie la Cinekid ICFF.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.