1. Evitați expunerea la soare

Pentru perioade precum cea de acum, medicii  recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în special între orele 11.00-18.00, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, cu boli cronice, cardiaci, copii, persoane cu dizabilităţi, pentru a preveni unele incidente. Dacă vreți totuși să vă expuneți la soare între orele amiezii, aveți grijă să folosiți pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

2. Consumați lichide

Cu astfel de temperaturi afară, aveți grijă să consumați lichide. Se recomandă consumul zilnic a 1,5 – 2 litri, fără a se aştepta apariţia senzaţiei de sete. Este util să beți un pahar de apă la fiecare 15-20 minute. Apa trebuie consumată în cantităţi mici şi des. Aveți grija ca lichidele consumate să nu fie foarte reci, deoarece se elimină mult mai repede din stomac decât cele calde.

TIP: O  doză de iaurt rece poate înlocui un pahar de apă.

3. Fără alcool

Evitați consumul de alcool (inclusiv bere, vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

4. Fără cafea și băuturi care conțin cafeină

Evitați băuturile cu conţinut ridicat de cafeină (cafea, cola, ceai) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice.

5.  Beți apă plată

Apa ideală de consum ar trebui să fie necarbogazoasă, bogată în calciu şi magneziu, dar săracă în sodiu, cloruri şi sulfaţi. Este contraindicat consumul regulat de apă minerală carbogazoasă cu conţinut ridicat de sodiu pentru persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare sau renale.

6. Consumați fructe 
Se recomandă să se consume multe fructe şi legume proaspete de sezon (pepene, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.

7. Dușuri dese

Pe parcursul zilei se pot face duşuri călduţe 3-4/zi, cu evitarea activităţilor în exterior ce necesită un consum mare de energie (grădinărit, sport).

8. Atenție la aparatul de aer condiționat
Dacă aveţi aer condiţionat, diferenţa de temperatură nu trebuie să fie foarte mare, reglaţi aparatul la o temperatură cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

EXTRA:

Măsuri de prim-ajutor în caz de insolaţie

În cazul în care există simptome de insolaţie, persoana trebuie mutată într-un spaţiu răcoros, să nu fie sub acţiunea directă a razelor soarelui, unde trebuie să i se reducă temperatura corpului prin pulverizare cu apă rece, dar nu foarte rece sau aplicată cu ajutorul unui burete. Dacă persoana este conştientă şi poate înghiţi se vor administra lichide în cantităţi mici şi dese.
Angajatorii au obligaţia să asigure angajaţilor ape carbogazoase saline în cantitate de 2-4 litri/persoană/zi. Se vor alterna perioadelor de lucru cu perioade de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. La locurile de muncă se va asigura ventilaţiei şi se va reduce intensitatea şi ritmul activităţilor fizice.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.