În urma avertizării de caniculă emisă de meteorologi, cu atenționare de temperaturi peste 35°C la nivelul județului Arad, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad recomandă populației următoarele măsuri preventive:

* hidratarea pentru funcționarea normală a organismului;

* pentru prevenirea incidentelor este recomandat, pe cât posibil, evitarea expunerii prelungite la Soare, între orele 11-18;

* purtarea pălăriilor de soare, haine lejere și ample, din fibre naturale, de culori deschise;

* menținerea temperaturii înjur de 37°C și înlocuirea pierderilor de apă pentru evitarea apariției crampelor de căldură, insolației, epuizării, șocului hipertermic;

* consumul zilnic de lichide (între 1,5-2 litri), fără a se aștepta să apară senzația de sete,

* fiind necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15—20 de minute;

* apa trebuie consumată în cantități mici, dar mai des;

* lichidele consumate trebuie să nu fie foarte reci, deoarece se elimină mult mai repede din stomac decât cele calde;

* nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

* evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;

* consumați fructe și legume proaspete (pepene verde, galben, prune, castraveți, roșii) deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;

* o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă;

* evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);

* diferența de temperatură nu trebuie să fie foarte mare, dacă aveți aer condiționat reglați aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;

* evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit);

* pentru sugari și copii mici mențineți același tip de alimentație, fără introducerea de alimente noi în această perioadă;

* la cel mai mic semn de suferință al copilului său mamei, aceștia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică.

Vor fi asigurate, în colaborare cu autoritățile locale, puncte de acordare a asistenței medicale și de distribuire a apei potabile, pe raza județului Arad.

DIRECTOR EXECUTIV,

JR. CĂTANĂ CONSTANTIN

Comentarii

comentarii

0 comments