Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, la o fabrică de ciment din localitatea hunedoreană Chișcădaga, în apropiere de Deva, focul declanșându-se în zona unui depozit unde se pregătește, din deșeuri, un combustibil alternativ folosit ulterior în cuptoarele de ardere a cimentului.

La fața locului s-au deplasat trei mașini de luptă ale pompierilor militari din Deva, alături de care intervin două autospeciale de la serviciul de pompieri al fabricii, aceștia încercând, de mai multe ore, să lichideze incendiul.

Din cauza vântului, fumul gros rezultat în urma arderii deșeurilor a ajuns și în zona satului Chișcădaga, inspectorii Gărzii de Mediu și cei ai Agenției de Protecția Mediului Hunedoara prelevând probe de aer.

“La compania Termorecycling, care pregătește combustibil alternativ pentru fabrica de ciment, s-a întâmplat un eveniment nefericit. Nu sunt victime umane. În cel mai scurt timp, lucrurile se vor rezolva și incendiul va fi stins”, a declarat directorul fabricii de ciment Chișcădaga, Mircea Bobora.

Acesta a menționat că a fost dispusă o cercetare a cauzelor care au dus la producerea incendiului. “Este un accident nefericit și-l regretăm mai mult decât oricine altcineva”, a afirmat Bobora.

Fabrica de ciment din Chișcădaga folosește combustibili alternativi, obținuți din deșeuri de lemn, hârtie, plastic sau cauciucuri uzate, pentru cuptoarele de ardere în care se obține cimentul. Este pentru prima oară când un asemenea incendiu are loc la această firmă. Deocamdată, nu au fost stabilite cauzele care au dus la declanșarea incendiului.

Comentarii

comentarii

0 comments