Nu mai puțin de 3000 de locuri de muncă –  majoritatea în domeniul construcțiilor – sunt disponibile pentru românii dornici să lucreze în Israel, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). 

Angajarea se va face în baza ”Protocolului privind recrutarea muncitorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcţiilor în statul Israel”, încheiat la 24 iunie 2014 între Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Israel. Protocolul este pus în aplicare de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România şi Autoritatea pentru Populaţie, Emigrare şi Frontieră din Israel. În baza acestui protocol sunt oferite 3.000 locuri de muncă pentru persoanele care au calificare/experienţă în meseriile: dulgheri pentru cofraje de construcţie industrializată; fierari – betonişti, îndoirea fierului; zidari – faianţari şi zidari – tencuitori pentru lucrări de tencuit. 

Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni. Salariul lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani.

Persoanele care doresc să ocupe un loc de muncă în Israel trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să nu fi lucrat anterior în Israel; să nu aibă rude de gradul I care lucrează deja în această ţară, cu excepţia fraţilor; să nu aibă cazier judiciar; să fie apţi psihic şi fizic de muncă intensă în condiţiile climatice specifice statului de destinaţie, inclusiv muncă la înălţime şi manipulare de greutăţi şi să nu sufere de anumite boli cronice.

Persoanele interesate se pot înscrie la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă sdin raza de domiciliu, cu următoarele documente: cerere tip; declaraţie – tip bilingvă; copie Carte de Identitate; copie Paşaport, dacă există; copii ale actelor de studii şi de calificare (toate paginile scrise), dacă există; copii ale documentelor care atestă experienţa, vechimea în muncă, dacă există.

Informaţii legate de cazare, asigurare medicală, transport, viză, modalitatea de recrutare, cheltuieli ocazionate de procesul de recrutare, condiţii de muncă şi de viaţă etc. se găsesc pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.