In muntii RetezatEram un pui de om, profilat pe crestele imense ale Retezatului. Săream din piatră-n piatră, căutând acel spiriduş de care îmi tot povestise mama. Care spiriduş? Ei, care! Acela care avea să-mi fie cel mai bun prieten! Şi, nu! Încă nu l-am găsit…sau poate că l-am găsit şi nu ştiu eu, dar ceea ce ştiu este că încă de atunci am această dragoste în mine. Pentru lume, pentru viaţă, pentru ţară, pentru munte! De-atunci m-am îndrăgostit eu de măreţia munţilor şi frumuseţea călătoriilor…mi-am dorit s-ajung mai sus, să văd mai multe, să învăţ tot ce pot, şi-am reuşit! Am început să cunosc lumea care mă înconjoară, şi credeţi-mă pe cuvânt, e tare frumoasă!

Tata de mult plănuise să urce pe munţi înalţi, dar niciodată nu s-a gândit că va face acest lucru împreună cu mine. Asta până când a citit articole despre alţi tineri care reuşeau şi a spus: ”Dacă ei pot, noi de ce să nu putem?” Şi, uite așa, a început aventura mea în lume! La 12 ani, am ajuns pe vârful Mont Blanc, apoi pe Kilimanjaro, pe Damavand, pe Giluwe şi au tot urmat… Dar pentru noi nu a contat doar muntele…erau toate acele experienţe adunate…Muntele este un adevărat profesor! Te învaţă cum să te descurci, cum să fi responsabil, cum să respecţi şi cum să fi recunoscător pentru ceea ce te înconjoară…Dar pe lângă majestatea sa, muntele, mai sunt toate acele experienţe prin care am trecut…Am fost înconjurată de adulţi, la un refugiu de peste 3800 de metri, am urcat Kilimanjaro cu 9 africani alături, am Intr-un sat de masaai din Tanzaniavăzut tribul de masaai fugind din calea aparatului foto, crezând că le furăm sufletele. Le-am promis că le trimitem pozele şi aşa am şi făcut. Am împlinit 14 ani în Rusia, în gara din Rostov pe Don. Am călătorit 4 zile cu trenul, am purtat şalul iranian şi am fost invitaţi într-o şcoală coranică. Am vorbit în 4 limbi străine şi am stat la foc cu oameni din toate colţurile planetei. Am locuit timp de 9 zile într-o colibă din Papua Noua Guinee. Am făcut scufundări in Oceanul Pacific, am hrănit lupi de mare, am cunoscut oameni extraordinari, am învăţat, m-am dezvoltat şi am legat prietenii pe viaţă. Asta înseamnă călătoria. Asta înseamnă evoluţia. Asta îţi oferă experienţa de viaţă, aşa numita ”şcoala vieţii”.

Alaturi de tribul Mondika, in Papua Noua GuineeToţi spun că cel mai bun profesor este acela care are un anumit comportament, care ştie să predea şi care îşi prezintă experienţa. Greşit. Cel mai bun profesor nu e cel de română, sau de matematică, sau de psihologie, cel mai bun profesor predă o singură materie, şi aceea se numeşte ”viaţă”. Iar fie că vrei sau nu, va trebui să o parcurgi. Depinde de tine dacă vrei să înveţi cu drag, sau dacă înveţi silit. Şi, deşi ai putea spune că nu e astfel, eu am învăţat că tot ceea ce ţi se întâmplă se întâmplă înspre binele tău şi se întâmplă cu un anumit motiv, chiar dacă uneori ţi-ai dori din tot sufletul să-l afli. In desertul Atacama, ChileAm mai învăţat că tot ceea ce îţi doreşti cu adevărat, se va întâmpla şi că atragi ceea ce gândeşti. De-aia gândesc eu pozitiv! Şi, deşi lumea uneori mă înjură, eu spun mereu că totu-i bine!Prietenii care vin cu mine pe munte nici măcar nu mai întreabă cât mai avem, fiindcă răspunsul e mereu acelaşi:”Încă un pic!”

Asta e filosofia muntelui. Un pas după celălalt. Doar aşa vei reuşi, iar ceea ce contează nu e doar faptul că ai ajuns pe vârf, ci şi drumul până acolo.

reclama-climb

Comentarii

comentarii

0 comments