O echipă de medici de la Clinica de Chirurgie Cardiacă a Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara și un colaborator vienez au efectuat, în premieră pentru vestul țării, un implant de valvă cardiacă biologică Sutureless Intuity, unei paciente de 67 de ani, care avea stenoză aortică calcară severă.

Operația a fost realizată de prof. dr. Marian Gașpar, prof. dr. Gunther Laufer de la Viena, medicul chirurg dr. Daniel Nica și dr. Marius Sintean, medic anestezist. Prof. univ. dr. Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă a IBCV Timișoara, spune că un astfel de tip de valvă a mai fost implantat doar la Spitalul privat Monza (București), costul valvei ajungând la 9.000 euro, în timp ce la IBCV Timișoara costul valvei a fost acoperit integral din banii de Programe Naționale pentru Chirurgie Cardiacă, cu sprijinul managerului prof. dr. Sorin Pescariu și al directorului medical dr. Alina Lupu.

”Intervenția a avut loc luni. În cazul pacienților care au boli valvulare severe, acestea sunt înlocuite cu proteze valvulare cardiace, mecanice sau biologice. Protezele valvulare mecanice sunt recomandate la pacienții tineri, care trebuie să primească tratament anticoagulant permanent, iar cele biologice (pericard bovin, valvă porcină), care nu necesită tratament anticoagulant, la pacienți în vârstă. Protezele valvulare sunt implantate prin intervenție chirurgicală pe cord oprit, prin sutura cu 18-20 fire, care apoi sunt înnodate separat”, a declarat presei, marți, chirurgul Marian Gașpar.

Potrivit cardio-chirurgului, noul model de valvă biologică Sutureless are un dispozitiv de fixare pe inelul aortic și necesită doar trei fire de gidaj, timpul de implantare fiind astfel mult mai scurt. ‘Aceasta reprezintă un avantaj la pacienții în vârstă, unde se poate face operația prin incizii mici (ministernotomie), fiind mult mai ușor de implantat, scurtează timpul de oprire cardiacă, reducând riscul operator’, spune Marian Gașpar.

Evoluția postoperatorie a pacientei a fost simplă, fiind transferată după 12 ore din secția de Reanimare pe secția de Chirurgie Cardiacă.

La Viena au fost implantate un număr de 70 de astfel de valve, acolo fiind cea mai vastă experiență cu acest nou produs pentru pacienții cu boală valvulară aortică.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.