Consiliul Interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe a avizat, la propunerea Ministerului Sănătății, demararea lucrărilor de construcție a Institutului Regional de Oncologie Timișoara.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății, Institutul Oncologic va fi amplasat la marginea orașului Timișoara, pe o suprafață de 5,5 hectare, aflată în proprietatea Ministerului Sănătății, prin DSP Timiș, și va include servicii ambulatorii, de spitalizare de zi, spitalizare continuă și paliație, precum și spații dedicate activității didactice.

“Timișoara nu a fost inclusă pe lista centrelor în care se vor construi Spitale Regionale de Urgență cu finanțare europeană ca în cazul orașelor Iași, Cluj și Craiova. Mai mult, spre deosebire de alte centre universitare medicale tradiționale (București, Cluj, Iași), Timișoara nu dispune de un Institut Regional de Oncologie. Ca urmare, era imperios necesar dezvoltarea unui astfel de obiectiv și în această regiune. Finanțarea construcției va fi asigurată din mai multe surse de finanțare, inclusiv fonduri europene destinate construirii de clădiri verzi”, a declarat prof.dr. Dorel Săndesc, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății are în vedere dezvoltarea unui institut oncologic în zona Banatului încă din anul 2009, când a propus înființarea acestuia prin hotărâre de guvern. În anul 2012, Ministerul Sănătății a realizat Studiul de Prefezabilitate și Studiul de Fezabilitate pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara, documente în care sunt propuse soluțiile concrete de preluare a unei părți din construcția existentă și dezvoltarea acesteia într-un obiectiv modern și complex, precizează comunicatul.

Conform datelor furnizate de MS, cancerul este o problemă majoră de sănătate publică, a doua cauză de mortalitate după bolile cardiovasculare, în România înregistrându-se 78.800 cazuri noi de cancer anual (Raport GLOBOCAN 2012).

În Timișoara și zona de vest a României rata afecțiunilor oncologice este peste media națională.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.