Patru foşti dascăli de la Universitatea din Reşiţa, cercetaţi după ce ar fi luat mită sau ar fi cerut favoruri sexuale de la studenţi pentru promovarea unor examene, au fost trimişi în judecată, în aceeaşi situaţie aflându-se şi un fost student, care ar fi dat mită.

eftimie-murguPotrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, patru foşti profesori şi un fost student de la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie.

Astfel, fostul conferenţiar universitar Florin Franţ, aflat în arestat preventiv, este acuzat de trafic de influenţă şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

De asemenea, Irina Oriol, fost conferenţiar universitar, este acuzată de trafic de influenţă (şapte acte materiale) şi două infracţiuni de luare de mită, ea fiind în prezent arestată preventiv.

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată fostul asistent universitar Ruxana Mariana Lavinia Ghiţă pentru două infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de trafic de influenţă, ea aflându-se sub control judiciar.

Şi fostul lector universitar Mihai Vişan, aflat în prezent sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Totodată, Alexe Ilici, fost student la aceeaşi universitate, a fost trimis în judecată pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că Franţ, Oriol, Ruxana Ghiţă şi Vişan au sprijinit promovarea unor studenţi – printre care şi un investigator – la materiile la care ei sau alţi dascăli erau titulari, existând situaţii în care lucrările de an erau aduse deja făcute de studenţi sau erau date în biroul de lucru al cadrului didactic, într-un cadru privat, fiindu-le permis studenţilor favorizaţi să copieze.

Totodată, în unele situaţii, studenţii favorizaţi primeau note mari pentru menţinerea unei medii care să le permită rămânerea pe locurile fără taxă sau dobândirea unei poziţii mai bune pentru care să nu mai plătească taxă în anul următor de studii, în schimbul unor sume de bani sau al unor favoruri sexuale – ca în cazul lui Florin Franţ.

“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că atât inculpatul Florin Franţ, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Sociale, specializarea Drept european şi internaţional, şi decan (în 2014) al universităţii, precum şi Irina Oriol, în calitate de cadru didactic la aceeaşi disciplină şi decan al aceleiaşi facultăţi, au lăsat impresia investigatorului că-şi pot trafica influenţa pe lângă alţi profesori pentru promovarea studentei în anul I (investigator), şi, totodată, i-au acordat note de 10 nejustificate acesteia din urmă, în schimbul unor sume de bani, bunuri (parfumuri) sau favoruri sexuale (cazul lui Florin Franţ)”, se arată în comunicat.

Totodată, Ruxana Mariana Lavinia Ghiţă, Mihai Vişan şi Irina Oriol sunt judecaţi pentru că au oferit unor studenţi sau masteranzi, contra unor sume cuprinse între 150 şi 300 de euro, lucrări de licenţă ori de disertaţie elaborate deja, în format digital, lăsându-le impresia beneficiarilor lucrărilor că au influenţă şi o vor trafica asupra membrilor comisiilor de examinare sau asigurându-i că, în calitatea unora de profesor coordonator, le vor asigura promovarea.

“Inculpaţii au obţinut diferite sume de bani, procurorii dispunând sechestru asupra celor identificate în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile sau birourile unora dintre inculpaţi (ce însemnau circa 10.000 de lei)”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Caraş-Severin.

În 9 iulie, 18 percheziţii au avut avut loc la Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa şi la locuinţele unor profesori de la această unitate de învăţământ, suspectaţi că primeau bani de la studenţi pentru promovarea unor examene. În urma acestora, trei profesori şi mai mulţi studenţi, între care şi preşedintele Senatului universităţii, Marian Mihăilă, au fost audiaţi la Parchetul Tribunalului Caraş-Severin.

Ulterior, conferenţiarul universitar Florinel Ionel Franţ a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, în timp ce conferenţiarul universitar Irina Oriol a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată. Cei doi au fost apoi arestaţi preventiv.

Totodată, preşedintele Senatului universităţii, Marian Mihăilă, asistentul universitar Ruxana Ghiţă şi lectorul universitar Mihai Vişan erau cercetaţi sub control judiciar, pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu în formă continuată.

Cu ocazia unui flagrant organizat în timpul percheziţiilor, asupra Irinei Oriol a fost găsită suma de 300 de lei, dar şi un parfum, în valoare de 194 de lei, care, potrivit anchetatorilor, reprezentau “bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse anterior de inculpată pentru a-şi trafica influenţa pe lângă un cadru didactic examinator, în vederea promovării unui examen de restanţă”.

Ulterior, conducerea Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa a luat măsuri administrative faţă de cadrele didactice cercetate în acest dosar, suspendându-le contractele de muncă şi solicitând demisia acestora de la unitatea de învăţământ.

Universitatea “Eftimie Murgu” din Reşiţa este condusă de rectorul Doina Frunzăverde, soţia lui Sorin Frunzăverde, aceasta fiind audiată atunci, în calitate de martor, în dosar.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.